Infofinanciar > Esential > Infofinanciar întreabă: Ce părere au românii despre Elon Musk?
Esential

Infofinanciar întreabă: Ce părere au românii despre Elon Musk?

Elon Musk Sursa foto Head Topics
Credit imagine: Head Topics

„Infofinanciar întreabă” este o serie de reportaje a echipei Infofinanciar. Sorina Benga și Irina Balcu adresează românilor, adesea prinși cu treburile cotidiene, întrebări despre evenimente semnificative care au avut loc în anumite zile ale lunii martie. Pe 21 martie 2006, s-a deschis platforma de socializare Twitter.

De-a lungul timpului, aceasta a trecut prin mai multe mâini. Cel mai nou director al său este miliardarul sud-african Elon Musk. După ce Parag Agrawal a fost demis, Musk a devenit acționarul majoritar al companiei Twitter, Inc. Mecanismul de bază al aplicației este acela de a posta mesaje scurte, de 180 de caractere, numite tweets. În traducere liberă, acest cuvânt înseamnă „ciripit” sau „pălăvrăgeală”. Caracterul minimalist al platformei este principalul său element de unicitate. Multe figuri publice au folosit Twitter de-a lungul timpului, deoarece informațiile sunt transmise într-o manieră frugală. Totodată, există posibilitatea de a sorta după etichetele „în tendințe”, astfel încât este ușor să rămâi la curent cu toate noutățile lumii.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Infofinanciar (@infofinanciar.ro)

Personaje controversate: Donald Trump

Unul dintre cei mai fideli utilizatori ai platformei Twitter a fost Donald Trump. Afaceristul american, devenit apoi președintele Statelor Unite ale Americii în perioada 2016-2020, folosea rețeaua de socializare pentru a-și exprima punctele de vedere, adesea controversate pentru persoanele care nu au viziuni conservatoare. Controversele au ajuns la un nivel primejdios în momentul în care el a contestat victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din 2020.

În ianuarie 2021, cu scurt timp înainte ca Biden să intre în exercițiu, Donald Trump și-a îndemnat susținătorii să ia cu asalt clădirea Capitoliului. În 6 ianuarie 2021, protestatarii au manifestat violent și au pătruns în clădirea Congresului. Se spune că ei ar fi dorit să execute politicieni care se opuneau lui Trump. În 6 ianuarie 2023, Europa Liberă  a publicat un articol, comemorând aceste proteste sângeroase. În momentul de față, activitățile protestatarilor sunt înncă anchetate.

Lui Donald Trump i-a fost interzis accesul pe Twitter după ce a fost găsit vinovat de instigarea la aceste activități ale manifestanților. Drept răspuns, fostul președinte american și-a fondat propria rețea de socializare, numită Truth Social, după ce o scurtă perioadă a folosit platforma Parler, favorizată de anumite persoane conservatoare.

Elon Musk adâncește controversa

Iar Elon Musk a agitat lucrurile și mai tare. El a ridicat interdicția mai multor personaje care divizează opinia publică. A anunțat cu mare fast deblocarea lui Donald Trump. Conform sud-africanului, Twitter este o platformă unde trebuie cultivat dreptul la liberă exprimare, iar aceasta este justificarea ridicării sancțiunilor.

Pe de altă parte, angajații Twitter sunt critici față de administrația lui Musk. În 2022, compania a început să facă disponibilizări ale angajaților în masă. Peste 10.000 de persoane și-au pierdut locul de muncă. De asemenea, Elon Musk are așteptări foarte ridicate de la angajații săi, pe care mulți dintre ei le consideră draconice.