După mai bine de șase luni în care nu a mai trimis facturi clienților săi casnic și non-casnici, al căror număr continuă să crească în ritm accelerat, Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie energetică deținută de statul român, a reînceput să le expedieze. Compania a anunțat că va emite câte două facturi pe lună, pentru a recupera întârzierile și a ajunge cu plățile la zi.
Compania de stat Hidroelectrica a anunțat că, după o întârziere de mai mult de jumătate de an, a început să emită facturi. Primele facturi pe care le vor primi cei peste 20.000 de abonați casnici ai companie sunt pentru intervalul 23 iunie – 31 iulie 2022.
Conform anunțului companiei, facturile pentru lunile iulie și august ale anului trecut, atât pentru clienții casnici, cât și pentru cei non-casnici, vor fi emise la începutul lunii martie 2023.
Oficialii Hidroelectrica au mai precizat că, pentru a recupera întârzierea acumulată, facturile pentru furnizarea de electricitate către clienții casnici vor fi emise câte două lunar.
ANRE a efectuat controale la Hidroelectrica
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a realizat la mijlocul lunii trecute mai multe controale la Hidroelectrica, din cauza faptului că a întârziat câteva luni emiterea de facturi.
Conform explicațiilor furnizate, întârzierile se datorează faptului că, o dată cu intrarea pe piaţa de furnizare de energie electrică, unde Hidroelectrica oferă cele mai mici prețuri, companie s-a confruntat cu o creștere accelerată a numărului de clienți. Efectul a fost amplificat în ultimele luni de schimbările legislative frecvente privind facturarea.
La finalul anului trecut, compania a anunțat că a implementat un nou sistem informatic de facturare, care asigură gestionarea optimă a numărului mare de clienți casnici și non-casnici, precum și creșterile ulterioare.
Cei mai mulți dintre clienți au migrat la compania de stat anul trecut, Hidroelectrica înregistrând în prezent aproape 500.000 de locuri de consum. Ritmul de atragere de noi clienți se menține ridicat și în prezent, conform datelor companiei fiind înregistrate zilnic o mie de cereri noi de transfer, conform datelor profit.ro.
Facturile restante pot fi eșalonate pe șase luni, în tranșe egale
Conform anunțurilor companiei, dacă valoarea facturilor restante la plată este prea mare, abonații casnici și non-casnici pot să opteze pentru achitarea acesteia în rate. Pentru a putea beneficia de această opțiunile, abonații trebuie să completeze și depună o cerere în format fizic, care poate fi depusă în format la sediul central sau la sediile sucursalelor Hidroelectrica, sau în format digital și trimisă online pe adresa [email protected]. Modelele de cereri pot fi descărcate de pe site-ul companiei.
Eșalonarea plăților se face în maximum șase rate lunare, care vor trebui să aibă valori egale. Sumele achitate trebuie să includă pe perioada de eșalonare vor trebui să includă atât valoarea facturilor curente, cât și ratele rezultate din cererea de eșalonare.