Infofinanciar > Lumea la zi > Să înceapă discuțiile despre pacea în Ucraina! S-a dat startul summitului din Elveția
Lumea la zi

Să înceapă discuțiile despre pacea în Ucraina! S-a dat startul summitului din Elveția

Să înceapă discuțiile despre pacea în Ucraina! S-a dat startul summitului din Elveția
Sursa foto: arhiva companiei

În ziua de sâmbătă, 15 iunie, la Burgenstock, în Elveţia, s-a deschis conferința internațională cu privire la pacea din Ucraina. Aceasta s-a organizat la cererea Kievului.

În cadrul acesteia se vor analiza și discuta primii pași care să deschidă drumul spre negocierile de pace.

Șefi de stat și de guvern, precum și alți reprezentanți de rang înalt din aproximativ 100 de țări și ai unor organizații internaționale, sunt așteptați să participe la summit. Rusia nu a fost invitată.

Participanții urmează să discute o serie de probleme. Printre acestea se regăsesc și exporturile de cereale din Ucraina, siguranța centralei nucleare Zaporojie, ocupată de forțele ruse, precum și aspecte umanitare, inclusiv schimburile de prizonieri.

Kamala Harris va reprezenta SUA. Acestea sunt cel mai important aliat al Kievului. Printre liderii care vor fi prezenți la această conferință se mai regăsesc și Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, alături de Emmanuel Macron, președintele Franței, informează agerpres.ro