Info

Impozite mai mici pentru angajați! Declarațiile de ultim moment ale lui Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, Sursă foto: CaleaEuropeană
Sursă foto: CaleaEuropeană

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că este încrezător în favoarea micșorării impozitării în muncă, afirmând că există suficiente resurse pentru a include și plăți pentru școlarizare, creșe și spitale.

Marcel Ciolacu a vorbit în cadrul ceremoniei de semnare a ordinului comun privind aprobarea Normelor de aplicare a “Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii”, unde a susținut nevoia de ajutorare a familiilor vulnerabile, în special cele cu copii, având în vedere rata natalității care se află în scădere în ultimii ani. 

„Sunt ferm convins că vor găsi resursele şi de a micşora impozitarea muncii, astfel încât în zona de deductibilităţi să poată prinde şi plăţile pentru şcolarizare, creşe, spitale”, a anunțat Marcel Ciolacu, potrivit RomâniaTV.

România are una dintre cele mai ridicate valori ale impozitului pe salariu din cadrul statelor membre ale UE, în ciuda faptului că avem, totodată, unul dintre cele mai mici salarii minime pe economie. 

Problema natalității în scădere

Marcel Ciolacu a invocat nevoia de susținere a familiilor, cu atât mai mult pentru a crea condițiile necesare de a avea copii, și a subliniat acțiunile coaliției de guvernare în această direcție.

„Deja există o evidenţă a acestei coaliţii îndreptate către familie şi către susţinerea familiilor pentru a avea copii, indiferent că s-au schimbat priorităţile tinerilor – întâi doresc să-şi întemeieze o carieră, pe urmă doresc o familie şi cam pe ultimul plan vin să aibă copii”, a spus Marcel Ciolacu.

Șeful PSD a subliniat gravele probleme în domeniul natalității, cu care nu se confruntă doar România, ci multe state din Occident și la nivelul Uniunii Europene. Scăderea ratei natalității contribuie la fenomenul cunoscut ca îmbătrânirea populației, care afectează dezvoltarea economică.  ”Nu putem vorbi despre viitor şi despre dezvoltare sustenabilă dacă nu intervenim în zona de natalitate”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Programe pentru susținerea familiilor

De asemenea, Ciolacu a menționat că prin amendamentele aduse la OUG 119 privind prețul de 0,68 de bani la energie electrică pentru toate familiile cu trei copii sau pentru familiile monoparentale, coaliția a arătat că atenția coaliției este „îndreptată către familie și către susținerea familiilor pentru a avea copii”, potrivit Adevărul.

”Se pare, domnule premier, domnule vicepremier, că doamna Gabriela Firea în ultimul timp a început să ne facă programul, să ne tot cheme pe toţi trei la lansarea unor programe pe care toţi trei ni le-am asumat în programul de guvernare al coaliţiei. Mă bucur mult când urmărim acest program de guvernare şi-l îndeplinim”, a spus preşedintele PSD la Palatul Victoria.

În calitate de ministru al Familiei, Gabriela Firea, alături de coaliția de guvernare, au înaintat două proiecte pentru susținerea tinerilor și a familiilor la început de drum, Student Invest și Family Start. 

Cele două programe presupun acordarea de credite garantate de stat, cu dobândă subvenționată, către studenți și tinerele familii aflate la început de drum. Cuantumul creditelor pentru studenți este de 10,000 de euro, iar cel pentru familiile tinere de 15,000 de euro, cu garanția statului și dobândă subvenționată.