Lumea la zi

Importanța turismului în economia Armeniei. Erevan este unul dintre cele mai vizitate orașe din Caucaz

Complexul de cascade din Erevan, capitala Armeniei
sursa foto: dreamstime.com

Turismul în Armenia a fost un sector cheie pentru economia Armeniei încă din anii ’90, atunci când numărul turiștilor care vizitau țara din Caucaz în fiecare an depășea jumătate de milion de persoane. Totuși, atunci era vorba în special de etnici armeni din diaspora. În prezent, Ministerul armean al Economiei arată că majoritatea turiștilor internaționali provin din țări precum Rusia, statele UE, Statele Unite sau Iran. Deși este țară relativ mică ca mărime, Armenia are patru situri din patrimoniul mondial UNESCO.

Numărul turiștilor care sosesc în Armenia a crescut constant începând cu anul 2007, cu toate că Armenia a trecut prin numeroase crize politice. În anul 2019 s-a înregistrat un nivel record de peste 1,9 milioane de turiști sosiți. Majoritatea turiștilor își organizează călătoria în Erevan, capitala țării, unde se află majoritatea atracțiilor și hotelurilor, lucru care propulsează economia Armeniei.

Economia Armeniei se bazează mult și pe turism

Activitățile în aer liber, vizitarea obiectivelor turistice și turismul în natură par a fi principalele atracții din Armenia. Tsaghkadzor, Jermuk, Dilijan sunt cunoscute drept stațiuni montane importante, iar acestea se află în afara capitalei. Turiștii se cazează la hotelurile din aceste orașe de unde pornesc în excursii prelungite în toată Armenia, fără a se întoarce zilnic la Erevan.

Zona cascadelor din Erevan, capitala Armeniei

Călătoriile clasice de vizitare a obiectivelor turistice din Armenia sunt populare nu numai în rândul turiștilor, ci și în rândul populației locale. Alpinismul, campingul, drumețiile și alte tipuri de activități în aer liber sunt, de asemenea, frecvente.

În februarie 2020, Organizația Mondială a Turismului din cadrul ONU a raportat că Armenia este una dintre destinațiile turistice cu cea mai rapidă creștere din lume, conform celor mai recente statistici din economia mondială. Astfel, Armenia s-a clasat pe locul 12, cu o creștere de 14,4%, în lista celor 20 de țări cu cea mai rapidă creștere a turismului din lume. Mai mult, Erevan a fost inclusă în topul celor 10 destinații în trending pentru 2020 de Booking.com.

Mănăstire în Armenia

sursa foto: dreamstime.com

În 2019, directorul executiv al Ryanair spunea că Armenia a devenit una dintre destinațiile turistice cu cea mai rapidă creștere din Europa, în timpul unui anunț de lansare a unor noi rute de zbor Ryanair între mai multe orașe europene și Armenia.

Armenia, pe locul 7 în topul indicilor prețurilor pentru cazări

Conform raportului privind competitivitatea în domeniul turismului și al călătoriilor din 2019, Armenia a obținut al 7-lea cel mai bun scor din lume în ceea ce privește indicele prețurilor hoteliere. De asemenea, Armenia a obținut locul 79 din 140 de țări privind turismul.

Priveliște din ruinele armene către muntele Ararat

sursa: dreamstime.com

Din 140 de țări, Armenia s-a clasat pe locul 50 la subindicele „Mediu favorabil”, 74 la subindicele „Politici de călătorie și turism și condiții favorabile”, 81 la subindicele „Infrastructură”, 103 la subindicele „Resurse naturale și culturale și călătorii de afaceri”. În același timp, revista Forbes a inclus Armenia în topul destinațiilor de călătorie cu buget redus pentru 2019, iar CNN a clasat capitala Armeniei, Erevan, printre primele 20 cele mai frumoase orașe europene.

Turiștii au ajuns să consume mai mulți bani în această țară

Președintele Băncii Centrale a Armeniei, Artur Javadyan, arăta, în 2019, cum cheltuielile medii ale turiștilor au crescut cu peste 17% din 2013 până în 2018 și că aproximativ 300 de hoteluri noi s-au deschis în acești ani la nivel național.

În 2018, încasările din turismul internațional s-au ridicat la 1,2 miliarde de dolari sau 413 dolari pe cap de locuitor, lucru care a ajutat ca economia Armeniei să crească. În termeni per capita, Armenia a fost înaintea Turciei și Azerbaidjanului, dar în urma Georgiei la acest capitol.

De unde își aduce Armenia turiștii

În prezent, majoritatea turiștilor care sosesc în Armenia provin din statele membre ale Uniunii Europene, din țările CSI, inclusiv Rusia și Kazahstan, dar și din Georgia, Iran, Statele Unite și, din ce în ce mai mult, din Asia, în special din China, Japonia, Coreea de Sud, Filipine și India. În plus, datorită reformelor în curs de desfășurare în domeniul cultural și al sistemului educațional, mii de studenți din India, Iran și țările arabe au început să viziteze Armenia pentru a studia în principalele universități din Erevan, în special la Universitatea de Stat de Medicină din Erevan, promovând în continuare turismul local.

Reglementare guvernamentală privind turismul armean

Sectorul turismului este reglementat de Comitetul pentru turism, un departament al Ministerului Economiei din Armenia.

Armenia a făcut din turism o prioritate la nivel de stat. Turismul este unul dintre principiile politicii de stat, așa cum este definit în Legea privind turismul și activitățile turistice.

Coloane de bazalt din Armenia

sursa: dreamstime.com

Scopul general al politicii de stat în domeniul turismului este de a extinde contribuția turismului la dezvoltarea durabilă a economiei naționale și la creșterea economică teritorială egală, reducând în același timp sărăcia prin menținerea unor rate ridicate de creștere a numărului de turiști interni și străini, prin sporirea veniturilor generate de turism prin furnizarea de produse și servicii de valoare mai mare și prin generarea de noi oportunități de angajare în acest sector.

Astfel de politici de stat au dus la o creștere extraordinară a sectorului turistic în ultimul deceniu. Această expansiune se observă atât în cantitatea și răspândirea geografică a vizitelor turistice internaționale, cât și în investițiile în ospitalitate și în infrastructura conexă.

Activitatea turistică a Armeniei a crescut semnificativ în ultimii cinci ani, cu o creștere medie de aproape 9 % pe an a numărului de sosiri de turiști internaționali.