Lumea la zi

Totul despre politica, populația și economia Armeniei. Povestea unuia dintre cele mai vechi centre ale civilizației și creștinismului din lume

Steagul Armeniei ținut de armeni
sursa foto: dreamstime.com

Armenia, cu capitala la Erevan, este o țară din Transcaucazia, situată chiar la sud de marele lanț muntos Caucaz, în fața extremității nord-vestice a Asiei. Aceasta țară este unul dintre cele mai vechi centre ale civilizației și ale creștinismului din lume, fiind primul imperiu care a ales această religie. Economia Armeniei a suferit după despărțirea de URSS. Totuși, căderea Uniunii Sovietice a avut un impact și asupra economiei mondiale.

Armenia are o populație de 3.000.000 de persoane, însă diaspora armeană cuprinde alți cinci milioane de oameni, un milion dintre aceștia locuind în SUA.

În Primul Război Mondial, această țară a fost victima unui genocid realizat de Turcia, care a înregistrat între un milion și 1,5 milioane de victime. În prezent, această țară are o diasporă numeroasă, etnici armeni venind și în România în perioada respectivă.

La nord și la est, Armenia este mărginită de Georgia și Azerbaidjan, iar la sud-est și la vest se învecinează cu Iran și Turcia. Naxçıvan, o exclavă a Azerbaidjanului, se învecinează cu Armenia la sud-vest. Zona Nagorno-Karabah este de peste 40 de ani o zonă de tensiune cu Azerbaidjan din Caucaz, iar întreg conflictul stă în mâinile Rusiei care intervine constant.

Povestea Armeniei moderne, în umbra Armeniei antice

Armenia modernă cuprinde doar o mică parte din Armenia antică, unul dintre cele mai vechi centre de civilizație din lume. La apogeul său, Armenia se întindea de la coasta central-sudică a Mării Negre până la Marea Caspică și de la Marea Mediterană până la Lacul Urmia din Iranul de astăzi. Armenia antică a fost supusă unor incursiuni străine constante, pierzându-și în cele din urmă autonomia în secolul al XIV-lea d.Hr. Stăpânirea de secole a cuceritorilor otomani și persani a pus în pericol însăși existența poporului armean. Armenia de Est a fost anexată de Rusia în secolul al XIX-lea, în timp ce Armenia de Vest a rămas sub stăpânire otomană, iar în 1894-96 și 1915 guvernul otoman a comis masacre sistematice și deportări forțate ale armenilor.

Porțiunea din Armenia situată în fostul Imperiu Rus și-a declarat independența la 28 mai 1918, dar în 1920 a fost invadată de forțe din Turcia și Rusia Sovietică. Republica Sovietică Armenia a fost înființată la 29 noiembrie 192. Ulterior, în anul 1922, Armenia a devenit parte a Republicii Socialiste Federative Sovietice Transcaucaziene, iar în 1936 această republică a fost dizolvată, astfel că Armenia a devenit o republică constitutivă (de uniune) a Uniunii Sovietice. Armenia și-a declarat suveranitatea la 23 august 1990, iar independența la 23 septembrie 1991, după picarea URSS-ului.

Statutul Nagorno-Karabah (numit și Artsakh), o enclavă de 4.400 km pătrați, aflat în sud-vestul Azerbaidjanului, populată în principal de etnici armeni, a fost din 1988 sursa unui conflict acerb între Armenia și Azerbaidjan. Până la mijlocul anilor 1990, forțele armene din Karabakh ocupaseră o mare parte din sud-vestul Azerbaidjanului, dar, după un război devastator din 2020 au fost nevoite să se retragă din cea mai mare parte a acestei zone. În acest conflict au intervenit și Rusia și Turcia.

Una dintre primele țări creștine din lume a fost Armenia

Armenii constituie aproape întreaga populație a țării. Ei vorbesc limba armeană, o ramură distinctă a familiei de limbi indo-europene. Restul populației este format din kurzi, ruși și un număr mic de ucraineni, asirieni și alte grupuri etnice.

Armenia a fost convertită la creștinism în jurul anului 300 d.Hr., devenind primul regat din lume care a adoptat această religie după ce regele arsacid Tiridates al III-lea a fost convertit de Sfântul Grigore Luminătorul. Armenii au păstrat, prin urmare, o veche și bogată tradiție liturgică și literară creștină. Armenii credincioși aparțin astăzi în principal Bisericii Apostolice Armene (ortodoxe) sau Bisericii Catolice Armene, în comuniune cu Roma.

Densitatea populației este cea mai mare în Câmpia Ararat, care servește drept centru al economiei și culturii Armeniei. Văile râurilor din sud-est și nord-est sunt următoarele zone cu cea mai mare densitate de populație. Jumătate din populație este concentrată în zona marcată de o limită superioară de altitudine de 3.300 de metri, care reprezintă doar aproximativ o zecime din întregul teritoriu. Mulți oameni trăiesc, de asemenea, la poalele dealurilor, la altitudini de 1.000 – 1.500 de metri, și în munți la înălțimi de 1.500 – 2.000 de metri. Aceste regiuni reprezintă încă o treime din întreaga populație. Lanțurile înalte și munții sunt slab populate, în ideea în care nimeni nu locuiește la peste 2.400 de metri.

Urbanizarea și industrializarea țării au mutat populația de la sate la orașe

Schimbări fundamentale în distribuția populației Armeniei au fost cauzate de urbanizarea rezultată din creșterea economică, în special din industrializarea țării. Înainte de Revoluția rusă, cele patru orașe ale Armeniei – Erevan, Alexandropol (Gyumri), Kamo și Goris – reprezentau aproximativ o zecime din populația totală. În prezent, două treimi din populație este urbanizată.

În zona înaltă la nord de Shirak și în regiunea Zangezur există cătune mici care se află în poieni izolate, pe malurile râurilor și în apropierea izvoarelor, iar în zona de câmpie astfel de așezări se grupează în jurul râurilor de munte și al canalelor de irigații, în mijlocul livezilor și al viilor.

Diaspora armeană, deosebit de numeroasă și compactă

Campaniile rusești duse împotriva perșilor și turcilor din secolele XVIII și XIX au dus la mari emigrări ale armenilor aflați sub dominație musulmană în provinciile transcaucaziene ale Imperiului Rus și în Rusia însăși. Armenii s-au stabilit în Erevan, Tʿbilisi, Karabah, Șemaha (în prezent Șamaxı), Astrahan și Basarabia. În momentul masacrelor din Armenia turcă din 1915, adică din Genocidul armean, unii armeni au găsit azil în Rusia.

O parte dintre ei s-au stabilit în enclava Nagorno-Karabah, în cadrul țării musulmane vecine Azerbaidjan. Armenii constituie în prezent aproximativ trei sferturi din populația din Nagorno-Karabah, iar din anul 1988 au existat dispute interetnice violente și războaie sporadice între armeni și azeri în interiorul și în jurul enclavei. După escaladarea conflictului dintre cele două grupuri etnice, cea mai mare parte a populației azere din Armenia a fugit sau a fost expulzată din țară.

Un alt val de armeni a emigrat în timpul crizei economice din anii 1990. Până la jumătatea anilor 1990, aproximativ 750.000 de armeni, adică aproximativ o cincime din populație, au părăsit țara. Conform celor mai multe estimări, ca urmare a valurilor de emigrare din secolul al XX-lea, cel puțin 5.000.000 de armeni trăiesc acum în străinătate, mulți dintre ei trăind în statele fostei Uniuni Sovietice și peste 1.000.000 în Statele Unite. Și România are o comunitate extinsă de armeni.

În prezent, rata natalității în Armenia este sub media mondială, iar rata mortalității este mai mare decât media. Aproximativ o cincime din populație are vârsta sub 15 ani, iar mai mult de două cincimi are sub 30 de ani. Speranța de viață, în medie de 75 de ani, este aproximativ egală cu media mondială.

Economia Armeniei și trecerea de la socialism la capitalism

În timpul regimului sovietic, economia Armeniei s-a transformat dintr-una agricolă în una preponderent industrială. Cu toate acestea, agricultura rămâne importantă, reprezentând aproximativ două cincimi din produsul intern brut și angajând o cincime din forța de muncă. Totuși, industria este puternic dependentă de importurile de energie și de materii prime.

Cutremurul masiv din 1988 a distrus aproape o treime din capacitatea industrială a Armeniei, slăbind grav economia Armeniei. În 1989, conflictul din Nagorno-Karabah a determinat Azerbaidjanul să impună o blocadă, închizând o conductă de gaze naturale vitală pentru Armenia. Lipsa severă de energie care a urmat, combinată cu întreruperea unor rute comerciale cheie din cauza tulburărilor civile din Georgia, a provocat o scădere bruscă a producției industriale, ceea ce a devastat și mai mult economia din Armenia. Astfel, cea mai mare parte a populației din Armenia a trecut prin dificultăți economice grave în anii 1990.

După obținerea independenței, Armenia a pus în aplicare o serie de reforme structurale în efortul de a crea baza instituțională și juridică pentru o economie de piață pe modelul majorității țărilor din economia mondiala. Reformele au inclus o privatizare substanțială a industriei și agriculturii, restructurarea sistemelor fiscale și financiare și liberalizarea prețurilor. În 1993 a fost introdusă o nouă monedă, dramul, care a înlocuit rubla rusească și a dus la dezvoltarea economiei Armeniei.

Agricultura se confruntă cu probleme serioase

Agricultura din Armenia se confruntă cu multe dificultăți în contextul economiei mondiale. Terenurile arabile sunt puține, iar terenurile cultivate, cum ar fi terenuri arabile, livezi și podgorii ocupă mai puțin de două cincimi din suprafața totală. Pășunile și pajiștile cosite pentru fân acoperă o suprafață mai mare, apropiindu-se de o pătrime din teritoriu. Terenurile agricole din regiunile montane formează un mozaic de lanuri de porumb, livezi, vii și pășuni. De asemenea, suprafețe considerabile de teren arabil se găsesc în Câmpia Ararat, în Stepa Shirak și în partea de sud a bazinului Sevan.

Terenurile extinse irigate din câmpia Ararat, joasă și însorită, precum și întinderile cultivate din văile râurilor din nord-est și sud produc struguri și fructe de înaltă calitate. Au fost construite de asemenea lacuri de acumulare, baraje și stații de pompare și au fost săpate canale de irigații. Mai mult de jumătate din suprafața totală de teren arabil este irigată. Agricultura, la altitudini de peste 3.300 de metri, se combină, de asemenea, cu creșterea vitelor. Culturile de cereale sunt cultivate și vitele sunt crescute în munți, în timp ce tutunul și cartofii sunt crescute în partea inferioară, mai caldă a centurii montane. Produsele agricole furnizează materii prime pentru multe industrii locale din economia Armeniei.

Viticultura, cea mai importantă ramură a agriculturii armene

Viticultura este cea mai importantă ramură a agriculturii din economia Armeniei. Dintre numeroasele culturi de livezi, piersicile și caisele sunt cele mai răspândite. Merele, cireșele, mazzards (cireșe dulci) și perele sunt cultivate în climatul mai rece, iar nucile, alunele, migdalele, rodiile și smochinele sunt, de asemenea, produse în această zonă. Legumele sunt cultivate în principalele regiuni agricole, iar cartofii în munții mai răcoroși. Tutunurile de calitate sunt cultivate pe scară largă. Bumbacul și sfecla de zahăr, cultivate anterior în Câmpia Ararat, sunt înlocuite de culturi mai valoroase, cum ar fi strugurii. În același timp, suprafața cultivată cu cereale a fost redusă drastic.

Pășunile alpine extinse sporesc productivitatea zootehniei, ale cărei ramuri principale sunt creșterea bovinelor de carne și de lapte și a oilor. Creșterea porcinelor și a păsărilor de curte, precum și sericultura și apicultura joacă roluri secundare.

Totul despre industria Armeniei

Industria mecanică, mașinile-unelte și mașinile electrice, electronica, industria chimică și minieră ocupă un loc important în industria grea din Armenia, dar și industria ușoară și cea alimentară sunt destul de avansate. Erevan, Gyumri și Vanadzor sunt orașe care construiesc mașini. Centrele industriei chimice sunt Erevan, Vanadzor și Alaverdi și acestea participă activ la economia Armeniei.

Metalurgia neferoasă – în Alaverdi, în nordul Highland, și în Kapan și Kajaran, de-a lungul munților sudici Zangezur (Siuniq) – include extracția și prelucrarea cuprului, a molibdenului și a altor minereuri, topirea cuprului și extragerea metalelor prețioase și rare.

Industria alimentară prelucrează produse agricole, care satisfac cererea internă și sunt exportate. Cele mai avansate ramuri sunt implicate în prelucrarea primară a strugurilor și în producția de coniac de înaltă calitate, vinuri, conserve de fructe și legume pentru export.

Industria ușoară, considerată o inovație modernă, este specializată în producția de țesături din lână, mătase și bumbac, alături de produse tricotate și haine. Nu în ultimul rând, se produc covoare și încălțăminte.

Erevan, capitala țări, este principalul centru industrial, reprezentând aproape trei cincimi din producția industrială totală a Armeniei, fiind cel mai important oraș pentru economia Armeniei. Alte centre și regiuni industriale sunt în curs de dezvoltare, în special în nord, unde Gyumri și Vanadzor sunt acum centre industriale importante.

Energia Armeniei este bazată pe hidrocentrale, combustibili fosili și energie nucleară

În stadiul inițial al industrializării, crearea unei baze energetice care să utilizeze potențialul hidraulic al râurilor de munte a avut o importanță decisivă. Producția de energie electrică a fost combinată cu construirea de lucrări de irigații și de sisteme de alimentare cu apă pentru industrii și orașe. Seria de centrale hidroelectrice Sevan-Hrazdan a fost un proiect de primă prioritate care a folosit nu numai apele Hrazdanului, ci și pe cele ale lacului Sevan.

Lacul Sevan din Armenia

sursa: dreamstime.com

Acest proiect a făcut posibilă electrificarea agriculturii și a contribuit la construirea a numeroase industrii. În anii ’60 și ’70, accentul s-a mutat pe centralele electrice termice care ard combustibili fosili și pe energia nucleară. Singura centrală nucleară din Armenia, situată în apropiere de Erevan, a fost închisă în urma cutremurului din 1988, dar după ce Azerbaidjanul și-a închis conducta de gaz către Armenia – ceea ce a provocat o gravă penurie de energie, Armenia a redeschis centrala în 1995.

Transportul, îngreunat de zonele muntoase

Terenul muntos reprezintă un impediment serios pentru construirea de rute de transport terestru de orice fel, deși distanțele dintre orașe și regiuni nu sunt mari. O linie de cale ferată, care duce la Tʿbilisi, în nord, și la Baku, în est, traversează regiunile nordice, vestice și sudice ale Armeniei, dar legătura feroviară cu Baku a fost închisă în 1989. Erevanul este legat de bazinul Sevan printr-o linie care trece de-a lungul râului Hrazdan. Grupate de-a lungul rutelor feroviare se află centre industriale importante.

Rețeaua de drumuri este mult mai densă, Erevanul fiind principalul nod rutier. Transportul rutier transportă mai multe mărfuri decât cel feroviar, iar autobuzele rămân principalul mod de deplasare între orașe și sate.

Rutele aeriene leagă Erevanul de Moscova și de multe orașe din Rusia, precum și de orașe internaționale, printre care Atena, Paris și Tehrān. Avioanele transportă fructe și struguri proaspeți la Moscova, Sankt Petersburg și în alte părți. Conductele leagă Armenia de câmpurile de gaze din Azerbaidjan și Georgia, deși conducta din Azerbaidjan a fost închisă în 1989, iar conducta georgiană a fost supusă unor întreruperi periodice.

Comerțul Armeniei și legătura cu exteriorul

Armenia are o balanță comercială negativă, importând mai mult decât exportă. Economia Armeniei de export se bazează pe produse chimice, metale neferoase, mașini, instrumente de precizie, textile și îmbrăcăminte, vin, brandy și produse alimentare. Principalele sale importuri, pe lângă cărbune și produse petroliere, includ metale feroase, produse din lemn și hârtie, cereale, carne, lapte, unt și bunuri de consum. Principala sursă de import și destinație a exporturilor Armeniei este Rusia, iar alți parteneri comerciali sunt China, Georgia, Germania și Iran.

Guvernul și societatea din Armenia

În 1995, Armenia a adoptat o nouă constituție, înlocuind constituția din epoca sovietică, care era în vigoare din 1978. Documentul din 1995 stabilește ramurile legislativă, executivă și judiciară ale guvernului și prevede un executiv puternic. Sunt enumerate o serie de drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor. De atunci, constituția a fost modificată de două ori prin referendum: o dată în 2005 și o dată în 2015.

Armenia este o republică unitară și pluripartidistă. Autoritatea legislativă este investită de o Adunare Națională cu 105 membri. Membrii sunt aleși pentru mandate de cinci ani. Legislativul are autoritatea de a aproba bugetul, de a ratifica tratatele și de a declara război.

Șeful statului este președintele, ales de Adunarea Națională și limitat la un mandat de șapte ani. Rolul președintelui este în mare parte ceremonial și constă în principal în executarea deciziilor Adunării Naționale sau ale cabinetului referitoare la pozițiile guvernamentale, relațiile externe sau forțele armate.

Prim-ministrul este șeful guvernului și comandantul suprem al forțelor armate și este ales de o majoritate parlamentară și numit ulterior de președinte. În cazul demisiei prim-ministrului, Adunarea Națională trebuie să aleagă un nou prim-ministru în termen de două voturi în două săptămâni. În cazul în care un nou prim-ministru nu este ales în termen de două voturi în două săptămâni, Adunarea Națională este dizolvată și se declanșează alegeri anticipate.

Sistemul judiciar este format din tribunale de primă instanță, curți de apel, o Curte de Casație (cea mai înaltă curte de apel) și o Curte Constituțională cu nouă membri, care determină constituționalitatea legislației și a decretelor executive. Membrii acestor instanțe sunt numiți în mod diferit: majoritatea numirilor judiciare sunt alese sau recomandate de Adunarea Națională, în timp ce alții sunt numiți de președinte la recomandarea unui consiliu judiciar.

Armenia este împărțită în numeroase marzer (provincii). Autoritatea locală la nivel comunitar este deținută de primari sau de bătrânii satului.

În perioada sovietică, viața politică a fost condusă de Partidul Comunist din Armenia, care era controlat de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Mișcarea Națională Armeană, un partid naționalist moderat, a guvernat Armenia de la independență până în 1998. Printre partidele importante din secolul XXI se numără Partidul Republican din Armenia, conservator, care a dominat guvernul din 1999 până în 2018, și Partidul Armenia Prosperă, de centru-dreapta, fondat de omul de afaceri Garik Tsarukyan. În 2018, o serie de proteste populare conduse de Nikol Pashinyan a răsturnat dominația republicană în favoarea partidului populist Alianța Pasul meu.

Armenia a fost membru fondator al Comunității Statelor Independente. În 1992, Armenia a aderat la Organizația Națiunilor Unite.

Serviciul militar este obligatoriu în Armenia

Armata armeană, formată parțial din forțe care au aparținut Uniunii Sovietice, include o armată și o forță aeriană. Serviciul militar este obligatoriu, deși evaziunea la încorporare este frecventă în această țară. De asemenea, Armenia furnizează arme, material și trupe Armatei de autoapărare a Karabahului din Nagorno-Karabah.

Ministerul Afacerilor Interne controlează forța de poliție armenească regulată. Criminalitatea organizată a crescut brusc în anii 1990.

În anii ’80, în epoca Gorbaciov, odată cu reformele Glasnost și Perestroika, armenii au început să ceară o mai bună protecție a mediului pentru țara lor, opunându-se poluării provocate de fabricile construite de sovietici. De asemenea, au apărut tensiuni între Azerbaidjanul sovietic și districtul său autonom Nagorno-Karabah, o regiune majoritar armeană. Aproximativ 484.000 de armeni trăiau în Azerbaidjan în 1970 Armenii din Karabakh au cerut unificarea cu Armenia sovietică. Protestele pașnice din Armenia în sprijinul armenilor din Karabah au fost întâmpinate cu pogromuri antiarmeene în Azerbaidjan, precum cel din Sumgait, care a fost urmat de violențe antiarmeene în Armenia. La problemele Armeniei s-a adăugat un cutremur devastator în 1988, cu o magnitudine de moment de 7,2.

Incapacitatea lui Gorbaciov de a atenua oricare dintre problemele Armeniei a creat deziluzie în rândul armenilor și a alimentat o foame tot mai mare de independență. În mai 1990, a fost înființată Noua Armată Armeană (NAA), care servea ca forță de apărare separată de Armata Roșie sovietică. În curând au izbucnit ciocniri între NAA și trupele sovietice ale Forțelor de Securitate Internă (MVD) cu baza la Erevan, atunci când armenii au decis să comemoreze înființarea Primei Republici Armenia din 1918. Violențele s-au soldat cu moartea a cinci armeni uciși într-un schimb de focuri cu MVD în gara feroviară. Martorii de acolo au afirmat că MVD a folosit o forță excesivă și că ei au instigat la lupte.

Alte schimburi de focuri între milițienii armeni și trupele sovietice au avut loc la Sovetashen, în apropiere de capitală, și s-au soldat cu moartea a peste 26 de persoane, majoritatea armeni. Pogromul armenilor din Baku din ianuarie 1990 a forțat aproape toți cei 200.000 de armeni din capitala azeră Baku să fugă în Armenia. La 23 august 1990, Armenia și-a declarat suveranitatea pe teritoriul său. La 17 martie 1991, Armenia, împreună cu statele baltice, Georgia și Moldova, a boicotat un referendum național în care 78% din totalul alegătorilor au votat pentru menținerea Uniunii Sovietice într-o formă reformată.

Educația din Armenia

În toată țara, școlarizarea de opt ani a devenit standardul. Există școli de meserii, unități de învățământ secundar de specialitate, precum și institute și colegii. Printre instituțiile de învățământ superior se numără Universitatea de Stat din Erevan, institute politehnice, medicale, agricole, pedagogice și teatrale, precum și un conservator.

De asemenea, în Armenia, tratamentul medical în spitale și clinici este gratuit pentru toți cetățenii, fiind susținut, ca și educația, prin impozitare. Guvernul oferă beneficii modeste persoanelor în vârstă, șomerilor și părinților de copii mici.

Viața culturală din Armenia

Literatura scrisă armeană a început în secolul al V-lea d.Hr., iar mănăstirile au devenit principalele centre ale vieții intelectuale. Primele lucrări au fost de natură istorică, cum ar fi Istoria Armeniei a lui Moise de Khoren.

Capodopera armeniei clasice este Eghts aghandots (Refutarea sectelor) a lui Eznik Koghbatsi. Primul mare poet armean (secolul al X-lea) a fost Sfântul Grigorie Narekatzi, renumit pentru poemele și imnurile sale mistice. În secolele XVI-XVIII, au apărut barzii populari sau trubadurii, numiți ashugh. Printre ei s-au remarcat Nahapet Kuchak și, mai ales, Aruthin Sayadian, numit Sayat-Nova (d. 1795), ale cărui cântece de dragoste sunt încă populare. În secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, Hakob Paronian și Ervand Otian au fost romancieri satirici remarcabili, iar Grigor Zohrab a scris povestiri realiste. Paronian a fost, de asemenea, un dramaturg comic, ale cărui piese încă distrează publicul armean. Cel mai celebru romancier a fost Hakob Meliq-Hakobian, supranumit Raffi, iar poate cel mai bun dramaturg din ultima vreme a fost Gabriel Sundukian.

Țara se mândrește cu un Teatru Academic de Stat de Operă și Balet, mai multe teatre dramatice, teatre pentru copii, orchestre, o companie națională de dans și studiourile de film din Erevan, care produc filme de lungmetraj, documentare și filme științifice. Artele populare tradiționale, în special cântecul, dansul și meșteșugurile artistice, sunt populare. Compozitorul armean din secolul al XX-lea Aram Khachaturian a dobândit un renume mondial.

Printre bibliotecile publice se numără Biblioteca publică de stat A.F. Myasnikyan și arhivele Matenadaran din Erevan, care conțin 10.000 de manuscrise armenești, cea mai mare colecție din lume. Există, de asemenea, o serie de muzee, inclusiv Muzeul Istoric de Stat al Armeniei.

Știința armeană, la fel ca și cultura sa, își are rădăcinile în antichitate, dar instituțiile de cercetare sunt o dezvoltare a secolului al XX-lea. Academia armeană de științe este compusă dintr-un număr de institute angajate în probleme de cercetare în domeniul științelor naturale și sociale.

Sistemul de radiodifuziune funcționează din 1926, iar centrul de televiziune din Erevan din 1956. Emisiunile și transmisiunile de televiziune se desfășoară în armeană, rusă, azeră și kurdă. În Armenia sunt publicate numeroase ziare și periodice, majoritatea în limba armeană.

Lucruri mai puțin cunoscute despre Armenia

Cel mai vechi pantof de piele cunoscut, pantoful Areni-1 de aproximativ 3.500 de ani, a fost descoperit în peștera Areni-1 din sudul Armeniei.

Există lucruri interesante despre limba armeană. Armenia are propriul alfabet, iar acesta este unul dintre cele mai avansate din lume. Alfabetul armean a fost creat în 405-406 d.Hr. de către un învățat și călugăr Mesrop Mashtots. Alfabetul lui Mashtots este format din 36 de litere. Oamenii de știință consideră că alfabetul armean este unul dintre cele mai avansate din lume. Monumentul alfabetului armean și al creatorului său Mesrop Mashtots se află în satul Artashavan, pe versantul muntelui Aragats.

În Armenia se află cea mai veche cramă din lume

Mai întâi de toate – probabil că nu asociați Armenia cu vinul. Cel puțin așa susțin arheologii: în 2011 au descoperit ceea ce se crede a fi cea mai veche cramă de vin de pe planetă, aflată într-o peșteră din apropierea satului Areni, dar care are de fapt 6100 de ani.

Țara produce unele dintre cele mai bune vinuri cu adevărat bune și nu numai din struguri, ci și din alte fructe, cum ar fi vinul de rodie sau de caise.

Armenia are o telecabină care a bătut toate recordurile

Acest lucru ar putea fi o surpriză, dar în Armenia veți găsi cea mai lungă telecabină din lume. Potrivit Guinness World Records, cel mai lung teleferic cu linie dublă non-stop este Tatev Aerial Tramway, care are o lungime de 5.752 m. Telecabina spectaculoasă leagă satul Halidzor de Mănăstirea Tatev, una dintre cele mai importante mănăstiri din țară, oferind pe traseu priveliști spectaculoase peste defileul râului Vorotan.

Erevan este unul dintre cele mai vechi orașe din lume

Capitala Armeniei, Erevan, este unul dintre cele mai vechi orașe locuite din lume. Fondat în anul 782 î.Hr. de către regele Argishti, este chiar mai vechi decât.

Lista patrimoniului mondial UNESCO este una extrem de lungă

Lavash, o pâine moale, subțire și plată, și-a găsit loc pe lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO. Aceasta mai are alte trei patrimonii culturale imateriale: Reprezentarea epopeii armenești „Temerarii din Sassoun” sau „David din Sassoun”, arta armenească a pietrelor de cruce și Dudak și muzica sa.

În Armenia există șase situri din patrimoniul mondial UNESCO: Mănăstirea Haghpat, Mănăstirea Sanahin, catedrala și bisericile din Echmiadzin, situl arheologic Zvartnots, Mănăstirea Geghard și Valea Azat. Acestea sunt vizitate de turiștii care sprijină astfel economia Armeniei, însă impactul turismului armean asupra economiei mondiale este limitat.