Infofinanciar > Lumea la zi > Greu cu Ucraina în Uniunea Europeană! Oficialii nu văd nicio scurtătură în acest sens
Lumea la zi

Greu cu Ucraina în Uniunea Europeană! Oficialii nu văd nicio scurtătură în acest sens

Volodimir Zelenski, Uninea Europeană (sursă foto: forbes.com)
sursă foto: forbes.com

În această perioadă, se discută din ce în ce mai intens despre o posibilă aderare a Ucrainei, țară aflată în conflict militar cu Federația Rusă, la Uniunea Europeană. La momentul de față, șansele sunt unele foarte mici, însă o decizie importantă va fi luată chiar zilele acestea când, la Kiev, va avea loc o reuniune istorică a oficialilor europeni.

Această întrunire de rang înalt va avea loc mai precis vineri, 3 februarie, în capitala Ucrainei, iar cu puțin timp înainte, premierul Denys Shmyhal a susținut că Ucraina și-a stabilit acum, ceea ce el a numit, un „obiectiv ambițios”, acela de a adera la Uniunea Europeană (UE) în maximum doi ani. Până atunci, însă, un grupare de state membre blocului de state de pe continent a venit cu avertizări, sugerând că acest lucru nu va fi posibil.

Încă din luna iunie a anului trecut, Ucraina a obținut statutul de candidat la UE, după un demers extrem de rapid, în ceea ce președintele Volodimir Zelenski a declarat că a fost un „moment unic și istoric”. Deși este un prim pas spre aderare, rezultatul este departe, căci procesul este unul care durează mulți ani, iar, în plus, unele țări s-ar afla deja pe listă de o perioadă lungă de timp.

Ce spun ucrainenii și ce spun statele membre UE

Zelenski a declarat, chiar înaintea summitului, că săptămâna aceasta va fi una sub semnul integrării europene. În acest sens, oficialii de la Kiev așteaptă încrezători deciziile finale din partea partenerilor săi din cadrul Uniunii. În contradicție cu ei sunt numeroși oficiali de la Bruxelles, care sunt de părere că un obiectiv pe doi ani pentru aderare ar fi un obiectiv nerealist.

„Nu de asta are nevoie Ucraina”, a declarat un diplomat al Uniunii. Un altul a vorbit despre presiuni, venite din partea unor țări precum Polonia, pentru a accelera procesul de aderare: „Cea mai mică abatere este criticată ca fiind de partea greșită a războiului. Orice lucru care miroase a critică la adresa Ucrainei este aproape considerat erezie sau colaborare cu rușii”.

Surse politice au declarat pentru BBC că o parte din declarația de după summit a fost modificată deoarece era prea „orientată spre viitor”. Se pare că Franța, Germania, Italia și țările Benelux (Belgia, Țările de Jos și Luxemburg) au avertizat împotriva unui ton prea optimist. Viitorii membri ai UE trebuie să se alinieze la un mare număr de reguli, legi și standarde. Eforturile de reformă ale Ucrainei sunt lăudate pe scară largă, însă, până în prezent, nu a existat nicio evaluare publică a UE cu privire la progresele înregistrate.

Problemele Ucrainei cu corupția

Recent, un nou val de raiduri anticorupție a avut loc miercuri, în ziua de 1 februarie, chiar înaintea summitului, iar oficialii au publicat imagini ale unei percheziții la casa unuia dintre cei mai bogați oameni din țară, Ihor Kolomoisky.

Scopul summitului este ca Uniunea Europeană să își arate solidaritatea față de Ucraina, să întărească caracterul istoric al organizării unei astfel de reuniuni într-o zonă de război și să trimită un semnal politic Rusiei că sprijinul pentru Kiev nu se diminuează. Astfel, anunțurile viitoare vor include, printre altele, dublarea misiunii de instruire a trupelor ucrainene către un număr de 30.000 de soldați și circa 25 de milioane de euro pentru a ajuta la curățarea teritoriului eliberat de minele terestre.

Oficiali de rang înalt spun că viitoarea aderare a Ucrainei nu este pusă la îndoială, dar nimeni nu este dispus să precizeze un calendar exact. „O vom face, dar nu există scurtături”, a declarat un diplomat.