Infofinanciar > Lumea la zi > Generalul de fier! Cine este noul erou al Ucrainei ale cărei acțiuni „vor fi amintite de istorie”?
Lumea la zi

Generalul de fier! Cine este noul erou al Ucrainei ale cărei acțiuni „vor fi amintite de istorie”?

Valeriy Zaluzhny
sursă foto: aroged.com

Ucraina poate spune acum că are o nouă emblemă națională. Este vorba despre generalul Valeriy Zaluzhny care reprezintă la momentul de față un exemplu de rezistență împotriva inamicului, un lider militar adorat și aplaudat de către poporul ucrainian

„Mulțumită comandantului suprem Zaluzhny, încrederea noastră în noi înșine și în victoria noastră a revenit”, a scris pe Facebook Volodymyr Omelian, un fost ministru al Transporturilor de la Kiev. Iar acesta este doar unul din mulțimea de mesaje de apreciere de care se bucură acum generalul. Doar luna trecută, cu ocazia sărbătoririi vârstei de 49 de ani, i-a adus aplauze din întreaga țară, ucrainenii folosind rețelele de socializare pentru a-și felicita eroul, scrie Kyiv Post.

În aceași măsură, revista americană TIME l-a numit în acest an pe Zaluzhny unul dintre cei mai influenți 100 de oameni din lume, alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Zaluzhny a fost numit șef al comandamentului militar din nord în 2019, iar apoi a fost promovat comandant-șef al forțelor armate ucrainene în iulie 2021 de către șeful statului.

Cu ce s-a remarcat Zaluzhny?

Generalul Valeriy Zaluzhny este cel care a perturbat planul inițial al Rusiei de a cuceri rapid Kievul. Acesta, împreună cu echipa sa, au dat dovadă de o rezistență înverșunată care a forțat astfel Moscova să își concentreze atacurile în estul și sudul țării.

Deși Zaluzhny nu a acordat niciun interviu presei de la începutul războiului, presa locală l-a supranumit „generalul de fier” al Ucrainei. Astfel, Zaluzhny „s-a dovedit a fi mintea militară de care țara sa avea nevoie”, a declarat președintele Statului Major al SUA, Mark Milley, care a precizat că acțiunile generalului „vor fi amintite de istorie”.

Noua elită militară

Planurile Rusiei privind „o schimbare a puterii și a orientării geopolitice a Ucrainei au fost ruinate cu succes”, a scris Zaluzhny pe Facebook la două săptămâni după începerea invaziei. „Indiferent cât de dificil este pentru noi, (acest război) cu siguranță nu ne va face de rușine”, a a adăugat acesta.

Anatoly Oktysiuk, un analist de la Democracy House, și în același timp un think tank ucrainean, a declarat că Zaluzhny este „competent și nu are vechea mentalitate sovietică”, cândva tipică în rândul vârfurilor de comandă din Ucraina. „Este un patriot, nu este corupt și a fost bine pregătit, inclusiv în Occident”, a aadăugat Oktysiuk.

Gelozie politică?

Încă de la numirea în funcție din 2019, generalul de armată a prioretizat reformele militare pentru a îndeplini standardele alianței NATO, la care Ucraina dorește să adere în ciuda opoziției Rusiei. Iar câteva luni mai târziu, el a avertizat cu privire la „amenințarea unei agresiuni majore” din partea Moscovei.

„Trebuie să ne pregătim pentru aceasta”, a declarat Zaluzhny la acel moment, tată a două fiice, dintre care una servește în armată. Astfel, subliniind rolul său ca membru al tinerei generații de ofițeri cu experiență de luptă împotriva separatiștilor, el a cerut comandamentului militar ucrainean să „folosească toate mijloacele” pentru „a-i ține în viață și sănătoși pe soldații ucrainieni”.

Popularitatea sa a stârnit, potrivit unor rapoarte media, gelozia anturajului lui Zelenski, chiar dacă Zaluzhny nu a semnalat niciodată vreo ambiție politică, iar declarațiile sale publice sunt foarte rare. În iulie, Zelenski a criticat pentru prima dată o decizie luată de armată, care anunțase restricții privind circulația rezerviștilor între diferite părți ale țării.

Dar el a atenuat imediat impactul cuvintelor sale, spunând că a fost vorba de „un detaliu, absolut nimic”. „Nu există nicio neînțelegere între mine și comandamentul armatei”, a declarat la acea vreme Zelenski.