Infofinanciar > Esential > Gala Perfomerilor în Sănătate! Gheorghe Iana, Medima Health: „Am gândit această clinică ca o completare a sistemului de stat”
Esential

Gala Perfomerilor în Sănătate! Gheorghe Iana, Medima Health: „Am gândit această clinică ca o completare a sistemului de stat”

Gala Perfomerilor în Sănătate! Gheorghe Iana, Medima Health: „Am gândit această clinică ca o completare a sistemului de stat”
sursă foto: arhivă personală

Rețeaua de imagistică medicală și radiologie Medima Health a reușit să obțină fonduri de dezvoltare din partea Integral Venture Partners, fond de private equity axat pe Europa Centrală și de Est. Potrivit conducerii Medima, banii vor fi investiții în a deschide în anul 2023 încă 5 noi clinici în orașe cheie ale României: Focșani, Târgu Jiu, Bacău, Giurgiu, Slobozia. La începutul lunii mai, reprezentanții rețelei medicale au anunțat deja inaugurarea celei mai noi clinici, cea de la Focșani. În numele echipei de la Medima, Vlad Ardeleanu, CEO, primește un premiu din partea Revistei Capital.

„Cu acest prilej felicit Revista Capital pentru că a reușit să adune în același loc personalități de seamă din domeniul medical din România. Este o onoare pentru noi, echipa Medima, să fim alături de toți cei prezenți azi aici. Medicii și oamenii din sistem trebuie promovați întotdeauna Eu, după 32 de ani de activitate didactică, am două regrete: 1. Hemoragia de medici care pleacă din țarp și 2. Faptulcă pacienții români au acces cu greu la servicii de sănătate. Acestea sunt cele două mari suferințe ale medicinei românești. Avem medici buni, iar eu, când am participat la fondarea Medima, am gândit-o ca fiind o rețea complementară care poate să crească disponibilitatea pacienților la servicii de diagnostic și am încercat să văd în Medima nu o alternativă, cât o completare a sistemului de stat. Am depășit deja ceea ce propusesem inițial, cele 10 clinici din țară, acum tindem spre mult mai multe”.

„Consider că obiectivul este atins și că am adus medicina mai aproape de pacienți, în contextul medicinei moderne, mai ales acum, când vorbim de diagnostic ne referim, în proporție de 80% la imagistică. Este foarte greu să faci diagnostic de precizie fără imagistică. Atunci trebuie să fim mai aproape de pacienți, să le ușurăm accesul și să asigurăm o continuitate a sistemului de stat. Acesta din urmă, împreună cu cel privat, trebuie să meargă mână în mână, să se dezvolte pentru un viitor mai bun pentru pacienți”, a spus Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana medic primar în Radiologie și Imagistică Medicală cu o specializare în Neuroimagistică și Director Medical în cadrul Medima pe scena Galei Capital „Top 100 Performeri în Sănătate” din România.

Gheorghe Iana, Medima Health

Gheorghe Iana, Medima Health

„Ne dorim ca în clinicile Medima calitatea actului medical și experiența pacientului să fie la cote maxime, iar aceste aspecte nu pot fi susținute decât cu: empatie, abilități de comunicare și organizare. Criteriile de selecție pentru managerii noștri de unitate sunt foarte riguroase, iar aceștia trebuie să se asigure că mențin standardele înalte impuse de companie”, declară Gheorghe Iana în continuare pentru Revista Capital.

Cele mai recente provocări

Chiar dacă ultimii ani au venit constant cu numeroase provocări, mai întâi pandemia de Covid-19, apoi problemele de ordin financiar cauzate de creșterea prețurilor, cei de la Medima au făcut față cu succes acestei perioade dificile. Reprezentanții rețelei medicale au luat tot timpul în considerare nivelul de trai din România, căci un procent ridicat din business este constituit din investigații decontate de către CAS. „Tarifele acestora nu au mai fost modificate de ani de zile, așadar pentru a menține standardele ridicate de calitate, rentabilitatea și costurile accesibile serviciilor Medima suntem nevoiți să ne provocăm constant modalitățile de gestionare și de optimizare a resurselor”, mai spune Vlad Ardeleanu.

Responsabilitatea a fost una foarte mare, căci vorbim despre un domeniu esențial societății, cel medical, dar și de un nume cu rezonanță. Afacerea Medima a pornit în anul 2017 și s-a dezvoltat rapid prin profesionalismul de care personalul a dat dovadă. „Este esențial ca echipamentele și tehnologia să fie de ultimă generație, însă acestea nu pot face totul. În ceea ce privește experiența pacientului, ce contează cel mai mult sunt calitatea și corectitudinea rezultatelor, rapiditatea și buna îngrijire a acestora, lucruri posibile doar cu ajutorul echipei potrivite”, susține Gheorghe Iana.

Gala Capital. „Top 100 Performeri în Sănătate”

Companii din pharma, clinici, rețele de spitale de stat și private și medici din România au fost premiați în cadrul Galei Capital Top 100 Performeri din Sănătate, ce a avut loc miercuri, 24 mai 2023, la One Club și difuzată live pe pagina de facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.

Aflată la prima ediție, Gala Capital Top 100 Performeri din Sănătate este un eveniment în cadrul căruia au fost prezentate și premiate cele mai importante și eficiente companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniu.

Performerii ce au fost prezentați și premiați în cadrul evenimentului au fost incluși și în Capital Top 100 Performeri din Sănătate, un proiect dedicat în întregime medicinei și analizei economice a acesteia, acest Top reprezentând o oglindă a evoluției sistemului medical românesc.