Infofinanciar > Esential > Gala Excelență în Management. Sebastian Burduja, MCID: „ION a fost luat în râs, dar în străinătate am fost lăudați”
Esential

Gala Excelență în Management. Sebastian Burduja, MCID: „ION a fost luat în râs, dar în străinătate am fost lăudați”

Gala Excelență în Management. Sebastian Burduja, MCID: „ION a fost luat în râs, dar în străinătate am fost lăudați”
Sursa foto: Christian Blancko

Gala Excelență în Management, organizată miercuri 26 aprilie de revista Capital, a reunit cei mai de succes manageri din România din ultimul an. Printre personalitățile evidențiate în cadrul evenimentului s-a numărat și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, nominalizat pentru numeroasele proiecte realizate în domeniul digitalizării administrației publice din România.

„Este o mare onoare să fiu aici și vă mulțumesc pentru acest premiu. El aparține echipei ministerului nostru. Nu este niciodată ușor, așa cum știu cei pe care îi văd în auditoriu, să faci performanță la stat. Dar mă bucur că am reușit să facem câțiva pași, încă mici, încă firavi, față de lucrurile pe care România le are de făcut ca să recupereze distanța față de economiile și sistemele avansate. Henry Coandă spunea că «Viitorul este suma pașilor pe care îi facem», inclusiv a celor mici sau luați în râs. Proiectul ION a fost luat în râs aici, dar în străinătate am fost lăudați pentru faptul că am fost prima țară care a folosit inteligența artificială ca să întărească legătura între cetățeni și decidenți. Repet, este meritul unei echipe, căreia îi mulțumesc foarte mult”, a declarat ministrul Sebastian Burduja în cadrul Galei Excelenței în Management organizată de revista Capital, cu ocazia primirii premiului pentru digitalizarea instituțiilor de stat.

Sebastian Burduja a reușit ca, în doar un an de mandat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, să finalizeze și inițieze o serie de proiecte importante pentru digitalizarea administrației publice.

„În 2022, România a făcut cei mai importanți pași pentru transformare digitală din ultimii 30 de ani. La nivel legislativ, au fost finalizate mai multe proiecte esențiale, precum Legea Interoperabilității sau Ordonanța de Urgență pentru operaționalizarea Cloud-ului guvernamental. Aceste acte normative asigură cadrul juridic pentru transformarea digitală a României”, a explicat ministrul Sebastian Burduja.

Cetățeanul, pilonul strategiei de digitalizare

Unul dintre proiectele cărora MCID le-a acordat prioritate în ultimul an a fost cel al îmbunătățirii eficienței platformei Ghișeul.ro, care a depășit un milion de utilizatori, include 1.200 de instituții interconectate și oferă peste 400 de tipuri de plăți. Un alt proiect fanion al ministerului este cel al eliberării online a cazierului judiciar, utilizat deja de peste 50.000 de cetățeni.

Proiectele de viitor ale ministrului Sebastian Burduja sunt pe nivelul realizărilor de anul trecut: „2023 este un an dedicat consolidării accelerate a proiectelor care digitalizează administrația publică românească. Aici vorbim despre operaționalizarea cloud-ului guvernamental, cu primul centru de date, despre dezvoltarea Platformei Naționale de Interoperabilitate, pentru interconectarea instituțiilor publice, și despre identitatea digitală a fiecărui cetățean român, pe care o vom lansa în mai”, a precizat ministrul Sebastian Burduja.

Gala revistei Capital, un eveniment cu tradiție

Noua ediție a Revistei Capital, care include și proiectul special Capital Top 100 Manageri, va apărea pe data de 27 aprilie și va putea fi achiziționată de la toate centrele de difuzare ale presei, dar și de pe site-ul edituradecarte.ro.

Revista Capital organizează Gala Excelență în Management încă din 2015, eveniment în cadrul căruia sunt evidențiate performanțele managerilor din companii de renume care activează pe piața din România.

Ediția 2023 a Capital Top 100 Manageri este structurată pe 10 categorii – CEO, CFO, Director de Dezvoltare, Marketing și Vânzări, HR, CSR, Agenții de Publicitate, Administratori Publici, Educație și Cercetare, Cultură – și a reunit cei mai apreciați profesioniști din aceste domenii, la nivel național.

Întregul eveniment poate fi vizionat pe canalul de Youtube Hai România.