Infofinanciar > Esential > Gala Capital Performeri din Sănătate. Roxana Maftei, Farmacia Tei: „Abordarea de tip omnichannel este un „must” pe care ni-l solicită din ce în ce mai mult piața”
Esential

Gala Capital Performeri din Sănătate. Roxana Maftei, Farmacia Tei: „Abordarea de tip omnichannel este un „must” pe care ni-l solicită din ce în ce mai mult piața”

Gala Capital Performeri din Sănătate. Roxana Maftei, Farmacia Tei: „Abordarea de tip omnichannel este un „must” pe care ni-l solicită din ce în ce mai mult piața”
Sursa foto: Farmacia Tei

În cadrul Galei Capital Performeri din Sănătate au fost premiați cei mai importanți jucători din domeniul medical din România. Farmacia Tei a primit premiul pentru introducerea conceptului de vânzări integrate, fiind nominalizată în cadrul categoriei Distribuție și retail pharma.

Roxana Maftei, general manager Farmacia Tei, nu a putut fi prezentă în cadrul Galei Capital Performeri din Sănătate, însă a trimis un mesaj pentru momentul primirii premiului.

Întregul eveniment poate fi urmărit aici.

Farmacia Tei, la Gala Capital

„Bună seara, suntem onorați de premiul pe care ni-l acordați. Astăzi, Farmacia Tei are o bună prezență în piața farmaceutică din România, pe ambele canale, online si offline. Acest lucru nu mai este o noutate acum când multe alte farmacii fac asta bine și chiar foarte bine. De fapt, această abordare de tip omnichannel este un „must” pe care ni-l solicită din ce în ce mai mult piața.

În 2009, când am pornit pe acest drum, cred că puțini se gândeau la asta. La început număram fiecare vânzare online realizată, iar când am ajuns la 5 clienți pe zi, am sărbătorit. A fost un proces destul de lung și deloc ușor în care am învățat „făcând” și „din greșeli”, dar am mers mai departe fiind încurajați și ghidați de feedbackul clienților.

Observând trendurile din alte țări, cred și sper că, pe viitor, în România, lucrurile vor evolua și mai mult în domeniul „pharma omnichannel”, când, cu sprijinul reglementatorilor, se vor putea integra în procesul online atât zona de prescripție cât și cea de asigurare medicală. Până atunci noi ne pregătim să devenim și mai buni pentru clienții și pacienții noștri. Mulțumim”, a transmis aceasta.

Farmacia Tei a fost înființată în 1992, iar în prezent aceasta a ajuns să fie liderul de piață din mediul online. La momentul actual, farmacia oferă clienților peste 50.000 de produse farmaceutice și parafarmaceutice, mai ales că se dorește acoperirea nevoilor clienților cât mai mult.

Perioada pandemică, una problematică pentru Farmacia Tei

Managerul general al Farmaciei Tei a declarat pentru revista Capital că nu se pune accentul pe produsele care se caută, ci pe cele de care au nevoie clienții. În acest caz intervine și faptul că pandemia a schimbat modul de abordare al consumatorilor.

„În acea perioadă focusul pe produse non-farma fiind concentrat pe suplimentele care susțin imunitatea și pe produsele care creează o barieră fizică care să protejeze sănătatea – măști, dezinfectanți. În ultimul timp observăm interesul în continuă creștere pentru dermatocosmetice, aromaterapie și nutriție specială pentru boli specifice”, a declarat Roxana Maftei.

Perioada pandemică a fost una plină de provocări fără îndoială. Aceasta a venit la pachet cu un stres imens, dar și cu o lipsă de predictibilitate. Farmaciile au fost în prima linie, alături se spitale, fiind expuse în mod direct la necunoscut.

„Tot ce s-a întâmplat în acea perioadă a fost atipic, de la presiunea psihologică, la asigurarea stocurilor, la regândirea totală a circuitului pacientului din momentul în care ne călca pragul, până la ieșire. Însă, ca orice altă provocare depășită, și aceasta ne-a făcut să ne cunoaștem mai bine capacitățile, să le antrenăm și să le dezvoltăm”, a declarat pentru revista Capital Roxana Maftei.

Digitalizarea, un punct cheie pentru afacere

În anul 2009 a fost lansat de către Farmacia Tei primul site e-commerce farmaceutic din țară. În 2014, a fost inaugurat conceptul de farmacie de dimensiuni mari, cu un etaj, iar doi ani mai târziu s-a implementat serviciul de livrare în Pachetomat, ce reprezintă una din primele rețele de lockere din România.

„În continuare ne bazăm pe inovație, momentan eforturile noastre fiind concentrate pe automatizarea proceselor. Pe lângă aceste aspecte, foarte important pentru noi este factorul uman. Investim constant și consistent în training-ul personalului. Profesionalismul oamenilor din Tei este la fel de important precum alte calități umane precum: empatie, dedicare, implicare”, a transmis managerul general al Farmaciei Tei.

Noul număr al revistei Capital va include, pe lângă subiectele din diverse domenii și topul performerilor din sănătate. Acesta poate fi achiziționat de la toate centrele de difuzare ale presei, dar și de pe site-ul edituradecarte.ro.