Info

Fonduri PNRR de 190 milioane de euro în 2022! Bani pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate din România

Euro, Sursă foto: unsplash.com
Sursă foto: unsplash.com

Oficialii din cadrul Ministerului Sănătăţii au transmis vineri că Uniunea Europeană a acordat României 150 de milioane de euro fonduri PNRR, pentru a reduce riscul de a contacta infecții nosocomiale în spitalele publice. Cu ajutorul acestor fonduri, vor fi finanțate minim 25 de unități sanitare.

Potrivit datelor furnizate de minister, aceste fonduri PNRR vor folosite pe următoarele trei paliere:

– reabilitarea/modernizarea/extinderea infrastructurii existente

– dezvoltarea laboratoarelor de analize de microbiologie specializate

– cumpărarea de echipamente pentru reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM).

Primul palier constă în organizarea unor saloane cu un singur pat prevăzut cu grup sanitar propriu, reabilitarea/modernizarea blocurilor operatorii, dar și controlul microbiologic al aerului din blocurile operatorii și din unitățile de terapie intensivă. Aceste măsuri se vor lua pentru izolarea/gruparea și tratarea pacienților cu IAAM determinate de microorganisme MDR și cu infecții cu Clostridium difficile.

Al doilea palier accentuează nevoia de a îmbunătăți capacitatea de lucru a: laboratoarelor de microbiologie, a echipamentelor pentru identificare/testare a sensibilității la antibiotice, precum și a echipamentelor de determinare a sensibilității la antibiotice.

Al treilea palier implică dotarea spitalelor cu mai multe sisteme de decontaminare a aerului din încăperi, sisteme de dezinfecție suprafețe, sisteme de sterilizare echipamente protecție personal, sisteme de curățenie automate cu tehnici avansate, sisteme de ventilație de înaltă calitate pentru pacienții critici și sisteme de sterilizare bazate pe tehnologii moderne cu plasmă, UV etc.

Valoarea nerambursabilă a acestor fonduri PNRR este, per proiect, de 6 milioane de Euro fără TVA. Semnarea contractelor de finanțare se poate face până la data de 24 februarie 2023.

40 de milioane din fonduri PNRR și pentru centrele comunitare integrate

Ministerul Sănătății a publicat în data de 26 iulie 2022, Ghidul de finanțare pentru Centrele Comunitare Integrate aferent Componentei 12 – Sănătate, Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică I1.4: Centre Comunitare Integrate.

Investiția de 40.200.000 milioane de euro din fonduri PNRR va ajuta la construirea/reabilitarea/modernizarea/extinderea și/sau dotarea a 200 de centre comunitare integrate. Principalul scop al acestor centre este de a spori accesul la servicii medicale de calitate pentru populație și, în special, pentru grupurile vulnerabile.

Potrivit datelor oferite de oficiali, 70% din buget (peste 28.000.000 €) va reprezenta un grant financiar la dispoziția celor 200 de beneficiari preselectați pentru construcții noi sau renovări, în timp ce restul de 30% (puțin peste 12.000.000 €) presupune selectarea dintr-o listă de echipamente și dotări a pozițiilor care prezintă interes pentru beneficiar.

Bugetul unui proiect va fi compus din

– Echipamente și dotări selectate dintr-o listă predefinită cu o valoare maximă de 60.300 €;

– Grant financiar la dispoziția beneficiarului pentru realizarea lucrărilor de construcție sau renovare a Centrelor Comunitare Integrate în valoare de 140.700 €;

Data deschiderii platformei pentru încărcarea dosarelor este 30 septembrie 2022, în timp ce data limită de încărcare a dosarelor (primii 200 de beneficiari) este 15 noiembrie 2023, ora 16:00 (ora României). Dată limită de semnare a celor 200 de contracte este 30 decembrie 2022.