Invitatul podcastului de astăzi, Istorii Secrete, moderat de jurnalistul Ionuț Cristache, a fost Florin Postolachi, unul din liderii anonimi ai Revoltei de la Brașov, 1987. Oaspetele lui Cristache a refăcut marșul mulțumii spre județeana de Partid. În mentalul colectiv evenimentul de atunci este considerat preambulul Revoluției din 1989.
Postolachi a ținut să desmintă anumite zvonuri care au apărut după ce evenimentul s-a consumat. Totodată, dezvăluirile din cadrul podcastului Istorii Secrete au scos la suprafață și modul de operare al Securității. Podcastul este disponibil pe canalul de Youtube EVZ-Capital și poate fi vizualizat aici.
Filmul marșului spre județeana de Partid
Într-o zi de noiembrie, mai exact pe 14 noiembrie, la secția 440 din cadrul Uzinei Steagul Roșu, muncitorii și-au sistat activitatea, nemulțumiți fiind de remunerația primită care. fără niciun fel de motiv a fost micșorată în timp ce șefii și-au acordat de la sine prime sau alte beneficii financiare. Evenimentul a fost descris de invitatul lui Cristache astfel:
„Se lucra pe 14 noiembrie 1987 erau alegerile, câștigate înainte de a începe, ne-am dus la muncă la secția Roman. Muncitorii erau în grevă, cei de la 440 pentru că primiseră fluturașele cu salarii care erau tăiate în timp ce șefii lor au primit mai mulți bani.
Atunci n-au mai lucrat, o secție întreagă, erau 2500 de muncitori într-o singură secție. Au venit și ne-au povestit, conducătorii au fost aroganți, nu i-au luat în seamă, dar au ales să-i lase în pace, am venit și noi și i-am sprijinit, ne-am alăturat lor.
Fiecare secție avea salopete diferite noi aveam vișinii, am început să strângem oamenii nemulțumiți, șefii au fost bătuți, erau considerați din aparatul de conducere. La un moment dat Securitatea îl căuta pe cel cu cască albă, dar de fapt ală îl bătuse pe un inginer și i-a luat casca. I-am atenționat pe toți muncitorii, vorba circulaseră deja.
Șefii au primit mai mulți bani, niște prime, nu știm pentru ce că nici uzina nu mergea cum trebuie. La un moment dat am ajuns în fața Palatului, am mers la șefi să le cerem explicații, eram mulți, conducerea fugiseră, între timp nu mai era nimeni dimineață.
La un moment dat a apărut un director care era apreciat, vorbea cu toată lumea și, deodată, din spatele meu trei femei l-au snopit în bătaie. Revenind la cum ne-am organizat, au venit la noi unii, după care, ne-am dus și noi mai departe și tot așa. Abia a doua zi am realizat ce am făcut, noi nu știam nici care sunt colaboratorii Securității”.
O poveste cusută cu albă
Referitor la numărul de muncitori care au ieșit pe poarta fabricii pentru a-și continua protestul, Postolachi precizează că a oscilat între 250-300. Nucleul mulțimii a fost format din oamenii de pe stradă, simplii trecători nemulțumiți la rândul lor de lipsurile care au afectat calitatea vieții. Totodată, Postolachi a dezmințit și zvonurile potrivit cărora la marș au participat și angajații uzinei Roman.
Din uzină n-au ieșit decât vreo 250-300 de persoane care au plecat în marș spre centru. Mulți s-au dus să se schimbe, mulți au aruncat salopetele, mulți s-au temut, doar 250-300 au rămas.
„Pe parcurs, am văzut că s-a spus că s-a alăturat și uzina Tractorul dar n-a fost așa, cel care conducea uzina a sudat porțile și n-au mai putut să iasă. S-au alăturat oamenii de pe stradă oamenii simpli. La început erau scandări sociale „n-avem mâncare”, „medicamente” și deodată cineva a dat tonul actualului imn național „Deșteaptă-te române”, dar nu vrea să recunoască, noi știm cine, știm și cine a dat jos tabloul lui Ceaușescu, dar nu spunem.
Un moment emoționant demn de ținut minte și de precizat s-a consumat în fața spitalului unde mulțimea s-a oprit, s-a așezat în genunchi și a început a rosti rugăciunea „Tatăl Nostru” după care cineva a dat tonul imnului național „Deșteaptă-te Române”.
„Am ajuns la troiță, unde avem troiță acum care s-a ridicat în memoria noastră. Și acolo s-a întâmplat un lucru am început să strigăm că vrem medicamente pentru bolnavi, au ieșit la geam bolnavii și ne-au aplaudat. acolo s-a întâmplat ceva fabulos toți, ne-am așezat în genunchi și am spus Tatăl Nostru, o masă de oameni, a fost ceva senzațional.
La un moment dat cineva a dat tonul la Deșteaptă-te române. S-a auzit un vuiet. N-aveai cum să te sperii, eram mulți, era momentul nostru”, mai precizat Postolachi în cadrul podcastului Istorii Secrete” conchide Florin Postolachi.
