Infofinanciar > Lumea la zi > Finlanda dorește construcția unui gard la granița cu Rusia, în cazul unei potențiale migrații în masă dinspre statul rus
Lumea la zi

Finlanda dorește construcția unui gard la granița cu Rusia, în cazul unei potențiale migrații în masă dinspre statul rus

Finlanda dorește construcția unui gard la granița cu Rusia, în cazul unei potențiale migrații în masă dinspre statul rus
sursa foto new york times

Principalele partide politice finlandeze au susținut construirea unui gard de-a lungul unei părți ale frontierei țării cu Rusia, în cazul în care Rusia ar demara o migrație în masă către Finlanda. Autoritățile finlandeze au dat undă verde la începerea lucrărilor pe o secțiune pilot, odată ce vor fi alocate fonduri.

Norvegia, țara vecină, în prezent cel mai mare furnizor de gaze din Europa de Vest și aflată în alertă maximă după presupusul sabotaj de luna trecută al conductelor Nord Stream, a declarat că a arestat mai mulți cetățeni ruși care transportau drone și echipamente de filmat. Aceștia au fotografiat părți din infrastructura petrolieră.

Radioul finlandez YLE a declarat că o întâlnire de marți seară între prim-ministrul Sanna Marin și reprezentanți ai tuturor partidelor principale a confirmat sprijinul pentru planurile propuse luna trecută de către poliția de frontieră finlandeză, potrivit The Guardian.

Apărarea graniței este considerată o necesitate

Finlanda este din ce în ce mai îngrijorată de trecerile ilegale pe scară largă de la frontiera estică de 830 de mile (1,340 km) pe care o împarte cu Rusia – cea mai lungă dintre toate țările membre ale UE – în timp ce mii de ruși fug de mobilizarea parțială decretată de președintele Vladimir Putin.

De asemenea, UE este îngrijorată de posibilitatea ca Moscova să folosească migrația în masă ca o formă de armă politică sau război hibrid, așa cum a fost acuzată anul trecut Polonia, de către  statele baltice, Letonia și Lituania.

„Am fost de acord cu privire la această necesitate”, a declarat Sanna Marin după întâlnire. „Acum, Guvernul va aduce propuneri concrete în Parlament”. Finanțarea pentru secțiunea pilot va fi votată până la începutul lunii viitoare, a spus ea.

„Este vorba de asigurarea unei supravegheri adecvate a frontierei Finlandei”, a spus Marin. „Vrem să ne asigurăm că poliția noastră de frontieră are suficient sprijin pentru a efectua un control adecvat și eficient al frontierei și trebuie să fim pregătiți pentru orice situație perturbatoare.”

Luna trecută, poliția de frontieră finlandeză a sugerat construirea unui gard înalt de câțiva metri, acoperit cu sârmă ghimpată și echipat cu camere de supraveghere și senzori de-a lungul a 160 de mile de frontieră – aproximativ 20% din totalul acesteia.

Gardul ar urma să protejeze zonele identificate ca prezentând un risc potențial de migrație pe scară largă dinspre Rusia, în principal în sud-estul Finlandei, unde există cel mai mare flux de persoane care trec granița, dar și în jurul posturilor de frontieră din nordul țării.

Finalizarea proiectului ar dura până la patru ani și ar putea costa câteva sute de milioane de euro, potrivit estimărilor polițiștilor de frontieră. Tronsonul pilot planificat de 3 km ar costa 6 milioane de euro și ar fi finalizat până în vara anului viitor.

Ministerul de Interne finlandez a propus să pună deoparte 139 de milioane de euro pentru faza principală a proiectului la începutul anului viitor, deși aprobarea finală ar putea fi amânată până după luna aprilie, când în Finlanda vor avea loc alegeri parlamentare.

Suspiciuni de spionaj rusesc în infrastructura petrolieră a Norvegiei

Norvegia, care a detașat soldați pentru a ajuta la paza multiplelor sale uzine de procesare a petrolului și a gazelor pe continent, a declarat că a arestat patru cetățeni ruși, săptămâna trecută, după ce au fost văzuți făcând fotografii la instalațiile petroliere, unde fotografiatul este interzis.

Poliția nu i-a identificat pe cei patru, care aveau asupra lor echipament fotografic și alte materiale pentru realizarea de imagini, dar a precizat că au venit în Norvegia din Finlanda și au pretins că sunt turiști.

Alți doi cetățeni ruși au fost, de asemenea, arestați în Norvegia săptămâna trecută. Ambii bărbați aveau asupra lor drone. S-a descoperit că unul dintre ei a făcut fotografii ale elicopterelor militare și ale aeroporturilor, în timp ce celălalt, care deținea două pașapoarte rusești și un pașaport israelian, avea o rezervă substanțială de fotografii și videoclipuri parțial criptate.