Infofinanciar > Lumea la zi > Erdogan încearcă să-l readucă pe Putin la masa negocierilor. Care este motivul
Lumea la zi

Erdogan încearcă să-l readucă pe Putin la masa negocierilor. Care este motivul

Erdogan încearcă să-l readucă pe Putin la masa negocierilor. Care este motivul
sursă foto: arhiva companiei

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, intenționează să îl îndemne pe Vladimir Putin să revină la masa negocierilor. Pentru a vorbi despre inițiativa privind cerealele din Marea Neagră. Această inițiativă a expirat în luna iulie 2022.

„Vom avea în curând o întâlnire cu președintele rus, domnul Vladimir Putin, și îi vom spune: „Să facem tot ce putem pentru a opera Coridorul de cereale”, a declarat Erdogan.

Inițiativa privind cerealele din Marea Neagră a avut ca scop permiterea circulație exporturilor de produse agricole și îngrășăminte ucrainene și rusești.

Pentru a estompa lipsa alimentelor la nivel mondial provocată de războiul din Ucraina. Acordul a fost reînnoit în mod repetat în scurte tranșe. Înainte ca Rusia să permită expirarea acestuia, potrivit CNBC.