Pentru un om care vine în mod constant cu comentarii, Emmanuel Macron știe să-și controleze foarte bine mișcările. El înțelege că limitările de rază de acțiune sau de geografie nu se mai aplică în lumea interconectată a secolului XXI, în care amenințările internaționale nu pot fi compartimentate pe regiuni. Semiconductorii taiwanezi și pasajele comerciale din Pacific, și potențiala lor perturbare sau negare, sunt la fel de importante pentru Europa precum sunt pentru Japonia, Australia, India și SUA.
Cu toate acestea, realitatea și cunoașterea ei de către Macron nu l-a împiedicat să încerce să blocheze, conform rapoartelor, implementarea unui birou NATO la Tokyo, primul avanpost al alianței în Indo-Pacific, pe motiv că este îndepărtat din punct de vedere geografic.
Macron, interese personale cu Beijing
Desigur, această justificare nu ar fi motivul real al obiecției sale. Mai degrabă, ar fi vorba de două chestiuni de pur interes personal. În primul rând, Macron speră să evite orice ar putea crește tensiunile cu Beijingul, mai ales după încercările sale de a se apropia de Xi Jinping în interesul afacerilor franceze. Acest lucru i-a determinat pe francezi să se distanțeze de eforturile americane de decuplare de China. Și acesta este motivul pentru care, după recenta sa vizită la Beijing, Macron a sugerat că Europa ar trebui să se retragă din disputa privind Taiwanul pentru a evita să devină un „vasal” american. Această aversiune față de SUA duce la cel de-al doilea punct al interesului propriu: Macron vrea să conducă o Europă autonomă din punct de vedere strategic față de America și de NATO, deși rămâne incapabil să își asume prețul pe care acest lucru l-ar implica.
Este greu de crezut că el ar trebui să continue cu această obsesie nerealistă, condusă mai degrabă de orgoliu decât de un real politic, chiar dacă dependența europeană de Washington a fost din nou adusă în atenție de războiul din Ucraina. Pentru unii, va fi dificil să nu suspecteze încă o motivație, chiar mai parohială, pentru poziția lui Macron. El încă se resimte după excluderea Franței din Aukus și după pierderea acordului cu Australia privind submarinele cu motor diesel în favoarea submarinelor nucleare britanico-americane. Reacția Parisului la această ofensă percepută, inclusiv rechemarea ambasadorului său la Canberra, a dezvăluit o atitudine similară cu cea pe care s-ar putea să o vedem acum: mândria comercială și națională este deasupra bunului simț strategic. Pentru a înrăutăți situația în ochii lui Macron, se pare că Japonia s-ar putea alătura în curând lui Aukus.
Deschiderea unui birou NATO în Japonia nu echivalează cu aderarea la alianță. Este un mijloc de a spori legătura și de a consolida cooperarea reciprocă, ambele atât de importante în fața beligeranței crescânde a Chinei în întreaga regiune, în special față de Taiwan și de Mările Chinei de Sud și de Est. De asemenea, transmite un mesaj important lui Xi Jinping, care înțelege că descurajarea politică este cel puțin la fel de importantă ca descurajarea militară. În acest context, un refuz anterior al Franței de a coopera cu NATO este instructiv.
Poziția franceză la nivel global
În 2008, Parisul a respins o propunere susținută de SUA de a pune Ucraina pe calea aderării la alianță. Dacă procesul ar fi mers mai departe, s-ar putea ca Putin să nu fi început războiul cu Ucraina în 2014 sau să nu fi lansat o invazie la scară largă anul trecut. Poziția franceză de atunci a fost adoptată, probabil, din teama de a înfuria Rusia și a fost la fel de greșită ca și teama aparentă a lui Macron acum de a înfuria China. Împăcarea nu va funcționa cu Xi astăzi, așa cum nu a funcționat nici cu Putin atunci.
Cu toate acestea, Macron va primi câteva aplauze din partea Beijingului, așa cum a făcut-o deja. Luni, Wang Yi, directorul Comisiei pentru afaceri externe a Partidului Comunist Chinez, ar fi vorbit în termeni lirici despre călătoria lui Macron la Beijing și despre „consensul strategic” dintre cele două țări. El a sugerat, de asemenea, că Franța și China și-au coordonat pozițiile respective cu privire la Ucraina. Să sperăm că aceasta nu a fost mai mult decât o amabilitate diplomatică, pentru că toată lumea știe că poziția Chinei cu privire la orice acord de pace va fi întotdeauna înclinată doar spre condițiile lui Putin. Liderii mai responsabili ai NATO ar trebui să-i reamintească lui Macron că statul chinez vede lucrurile printr-o lentile cinică. Acțiunile sale slăbesc ordinea internațională liberală de care beneficiază fiecare democrație occidentală, inclusiv Franța. Ar fi imposibil să îl suprimăm pe Putin dacă îi dăm putere lui Xi Jinping, cei doi lucrează împreună și trebuie să fie provocați împreună, conform The Telegraph .
