Infofinanciar > Lumea la zi > Economia europeană, pe drumul cel bun! Cifrele sunt în creștere
Lumea la zi

Economia europeană, pe drumul cel bun! Cifrele sunt în creștere

Economia europeană, pe drumul cel bun! Cifrele sunt în creștere
sursă foto: arhiva companiei

Economia europeană a avut o ușoară „revigorare” la începutul anului. S-a înregistrat o creștere de 0,3% în trimestrul ianuarie-martie, comparativ cu ultimele trei luni din 2023. Asta pe măsură ce povara inflației asupra consumatorilor s-a atenuat. Iar economia germană, cea mai mare de pe continent, care stagnează, a început să dea semne modeste „de viață”.

Zona euro, formată din 20 țări, a înregistrat cea mai bună performanță din al treilea trimestru al anului 2022. Și a îmbunătățit contracția de 0,1% din fiecare dintre ultimele două trimestre ale anului 2023, potrivit cifrelor oficiale publicate marți de Eurostat.

Economia fusese frânată de inflația ridicată care a subminat puterea de cumpărare a consumatorilor și de o creștere bruscă a prețurilor la energie legată de faptul că Rusia a întrerupt majoritatea livrărilor de gaze naturale, scrie AP News.