Infofinanciar > Info > DOCUMENT! Cine a ascuns dosarul „Petrov”? Băsescu a fost protejat de Germina Nagâț, membră în Colegiul CNSAS din partea USR
Info

DOCUMENT! Cine a ascuns dosarul „Petrov”? Băsescu a fost protejat de Germina Nagâț, membră în Colegiul CNSAS din partea USR

DOCUMENT! Cine a ascuns dosarul „Petrov”? Băsescu a fost protejat de Germina Nagâț, membră în Colegiul CNSAS din partea USR
sursa foto bugetul

Cine a ascuns, timp de zeci de ani, documentele care dovedeau faptul că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost colaborator al Securității? Consiliul Național pentru Studierea Activității Securității (CNSAS) a emis concluziile scrise prin care validează faptul că Germina Nagâț, în prezent membru al Colegiului CNSAS din partea USR, avea cunoștință despre documentele preluate de SRI încă din 2006.

Germina Nagâț a fost, conform CV-ului propriu, Director al Direcției Investigații din cadrul CNSAS din anul 2001 până în anul 2018. Din poziția pe care a deținut-o, având în vedere activitățile administrative pe care le desfășura, Germina Nagâț avea cunoștință despre documentele preluate de SRI încă din anul 2006, care îl vizau pe președintele României, Traian Băsescu.

Documentul era cunoscut de Direcția Investigații din cadrul CNSAS

CNSAS recunoaște faptul că încă din 2006 aceste documente, care timp de zeci de ani au fost ascunse publicului și cercetătorilor CNSAS, erau cunoscute de către Directorul Direcției Investigații din cadrul instituției, încă din anul 2006, conform activenews.

În luna martie a acestui an, pe data de 23, Înalta Curte de Casație și Justiție decidea că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost colaborator al Securității. Sub numele de cod „Petrov”, Traian Băsescu l-a turnat pe George Pădure, fostul primar al Sectorului 1 din Capitală, care fugise din țară în perioada comunistă.

Decizia a fost definitivă, recursul lui Traian Băsescu fiind considerat nefondat, având în vedere documentele descoperite în anul 2019. CNSAS „l-a verificat” pe fostul președinte de mai multe ori, atât în 2002, 2004, 2006, 2009 sau chiar 2014, de fiecare dată fiindu-i eliberată o adeverință de necolaborare cu Securitatea.

Au fost ascunse intenționat de directoare

Documentele obținute de activenews de la Comisia de Anchetă și Conducerea CNSAS arată cum Germina Nagâț cunoștea încă din 2006 detaliile despre dosarul „Petrov”. În acest context, atât în 2009, cât și în 2014, ea ar fi trebuit să publice dovezile de colaborare ale președintelui Traian Băsescu cu Securitatea, lucru care nu s-a întâmplat. Având în vedere aceste informații, ipoteza cum că dosarul a fost ascuns de un angajat CNSAS, fost membru SRI, pică.

„Toate dosarele care au condus la investigația din 2019 se aflau în arhiva CNSAS încă din perioada 2005-2008, ceea ce înseamnă că, în mod sigur, au fost înregistrate în baza TOTAL a Direcției Investigații înainte de emiterea notei de constatare din 2013”, transmite CNSAS într-un document către sursa citată.

La momentul actual, doamna Germina Nagâț este membră în Colegiul CNSAS, propusă și susținută de către partidul Uniunea Salvați România (USR). În anul 2018, ultimul an al dânsei în funcția de Director al secției de Investigații din cadrul instituției, USR emitea un comunicat de presă intitulat „Germina Nagâț, o profesionistă numită de USR în conducerea CNSAS”.

O faptă penală pentru un membru al Colegiului CNSAS

În documentele transmise de CNSAS se precizează următoarele: „G. Nagâț – director al Direcției Investigații – avea cunoștință despre documentele preluate de la SRI atât din Decizia 310, încă din 2006 (…) cât și din ELO (baza de date electronică internă a CNSAS).”

Pentru această faptă membra Colegiului CNSAS riscă între 1 an și 5 ani de închisoare. Conform legii nr. 187 din 7 decembrie 1999, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, articolul 24, alineatul 5: „Prezentarea denaturată a datelor din dosarul de securitate, în scopul discreditării sau al nedeconspirării, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a mai lucra în domeniul arhivelor.”

Documentele

1

1

2

2

3

3

4

4

1

1

2

2