Uneori, presupunerile noastre sunt atât de înrădăcinate încât abia ne dăm seama că sunt presupuneri. Ele pot părea evidente. Așa se întâmplă cu convingerea larg răspândită că libertatea și democrația sunt părți naturale ale aceluiași întreg sau că represiunea și democrația sunt în contradicție.
Textul de față reprezintă o opine exprimată de Dan Perry. Acesta este managing partner al firmei de comunicare Thunder11. El a fost redactor pe subiecte ce țin de Orientul Mijlociu la Cairo și redactor pe temele Europa/Africa la Associated Press.
Evenimentele din întreaga lume pun la îndoială astfel de noțiuni, iar problema va ajunge în Statele Unite la alegerile prezidențiale din 2024. Nu este deloc de neconceput ca electoratul să readucă o conducere care va submina libertățile. Și asta nu este un paradox când te gândești despre „democrație”.
Democrație și libertate
Cuvântul, care provine din greaca veche, există încă dinainte de Socrate. Și totuși, ar fi rezonabil să spunem că nu au existat democrații reale până acum un secol. Atunci când femeile au obținut pentru prima dată dreptul de vot în Marea Britanie, Statele Unite și în alte câteva locuri.
Bineînțeles, există multe tipuri de „democrații”. Unele dintre ele nu arată deloc ca niște democrații pentru occidentali. Dar ar trebui să știți că nu a fost doar propagandă fără noimă atunci s-a anunțat oficial numele Germaniei de Est ca fiind „Republica Democrată Germană”.
Se baza pe principii marxist-leniniste, ceea ce a contat pentru mulți. Aceștia susțineau că sistemele capitaliste profită doar burgheziei, în timp ce majoritatea oamenilor sunt atât de înrobiți de locurile lor de muncă încât sunt ușor de manipulat. Că „sistemul este măsluit”, ceea ce poate că vă va suna familiar.
Libertate și democrație
Atunci când încă se luptau cu ideile, în loc să jefuiască oamenii, comuniștii credeau că sistemul comunist, adică o „democrație proletară”, servea marea majoritate a oamenilor care muncesc. Nu a funcționat chiar așa. Deoarece nu a reușit să producă prosperitate. Dar asta nu este o problemă de democrație.
Cuvântul „democrație” continuă să fie răstălmăcit în toate direcțiile, după cum vedem în studiul de caz cunoscut sub numele de Israel sub întruchiparea putinescă a lui Benjamin Netanyahu.
Exemplul perfect?
Guvernul Netanyahu dorește să instaleze un sistem de tip autoritarist în care puterea executivă ca putere aproape nelimitată. Conform unei serii de propuneri amânate în prezent din cauza protestelor masive, guvernul ar urma să numească direct toți judecătorii, să defrișeze controlul judiciar. Apoi, să-și acorde puteri de „override”, adică să slăbească gardienii.
Ei susțin că aceasta este „democrație”, deoarece coaliția de guvernare a câștigat alegerile din noiembrie anul trecut. Alegerile au fost practic la egalitate. Netanyahu și-a ascuns intențiile, iar planul este nepopular. Dar să lăsăm toate acestea deoparte. Pentru că însăși posibilitatea ca poporul să aleagă acest lucru merită examinată. Democrația lui Netanyahu este regula majorității și puțin altceva.
Ce ne învață Israelul?
Opoziția și protestatarii cer ca aceste planuri să fie anulate și ca Israelul să promulge o constituție. Iar ei s-au unit în jurul unui singur cuvânt. Acel cuvânt este scandat de fetițele purtate pe umerii taților la mitingurile săptămânale în masă împotriva Guvernului. Puteți ghici care este acest cuvânt? „Democratia”.
Versiunea lor de democrație implică lucruri frumoase, cum ar fi verificări și echilibre, protecția minorităților, drepturile omului și drepturile civile. Și o mulțime de libertăți fundamentale. În această versiune, unei majorități nu i se poate permite să asuprească o minoritate. Chiar dacă aceasta este dorința sa. Există un termen acceptat în lume pentru această versiune a democrației, și anume democrația liberală, scrie Dan Perry pentru Newsweek.
