Infofinanciar > Info > Despăgubiri în valoare de 10 milioane de euro pentru anumiți români! Cine se încadrează și care sunt condițiile
Info

Despăgubiri în valoare de 10 milioane de euro pentru anumiți români! Cine se încadrează și care sunt condițiile

Despăgubiri în valoare de 10 milioane de euro pentru anumiți români! Cine se încadrează și care sunt condițiile
sursa foto dreamstime

Mulţi fermieri din Estul Europei au avut de suferit din cauza importurilor de cereale din Ucraina. Din acest motiv, Uniunea Europeană a discutat metode prin care agricultorii din România, Polonia şi Bulgaria vor primi ajutoare băneşti. Conform unui document de la Bruxelles, deocamdată sub formă de draft, fermierii sunt eligibili pentru fonduri de criză de până la 56.300.000 euro. Din suma totală, agricultorilor români le-ar reveni peste 10 milioane de euro

Ajutorul venit din partea UE  se va acorda astfel încât să nu denatureze piaţa şi tendinţele concurenţiale fireşti din statele avute în vedere. „Bulgaria, Polonia și România utilizează sumele menționate (…) pentru măsurile care vizează compensarea fermierilor pentru pierderea economică datorată creșterii importurilor de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina în regiunile afectate. Măsurile se iau pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii care țin cont de pierderile economice suportate de fermierii afectați și asigură că plățile rezultate nu provoacă nicio denaturare a pieței sau a concurenței”, citează agrointel.ro din documentul-draft.

Ce condiții trebuie îndeplinite

Statele vizate trebuie să intre în posesia banilor până la data de 30 septembrie. Altfel, plățile vor fi considerate neeligibile. De asemenea, membrii UE care vor beneficia de aceste ajutoare trebuie să declare următoarele:

„(…) fără întârziere și cel târziu la 30 iunie 2023, Bulgaria, Polonia și România notifică Comisiei următoarele:
(a) o descriere a măsurilor care trebuie luate;
(b) criteriile utilizate pentru a determina metodele de acordare a ajutorului și justificarea distribuirii ajutorului între fermieri;
(c) impactul preconizat al măsurilor în vederea compensării fermierilor pentru pierderile economice cauzate de importurile de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina;
(d) acțiunile întreprinse pentru a verifica dacă impactul prevăzut al măsurilor este atins;
(e) acțiunile întreprinse pentru a evita denaturarea concurenței;
(f) prognoza pentru plățile cheltuielilor Uniunii defalcate pe lună până la 30 septembrie 2023;
(g) nivelul sprijinului suplimentar acordat”.

Un alt termen-limită important este cel de 15 mai 2024. Până atunci, „Bulgaria, Polonia și România notifică Comisiei cu privire la sumele totale plătite pe măsură, după caz, defalcate pe ajutorul Uniunii și pe ajutoarele naționale suplimentare, numărul și tipul de beneficiari și evaluarea eficacitatea măsurii”, se arată în draftul regulamentului.

Cheltuielile totale

Conform acestei variante inițiale a regulamentului, fiecare dintre cele trei state va primi o parte din totalul de 56.300.000 euro. Dintre cele trei, România este eligibilă pentru suma de 10.050.000 euro, Bulgaria, pentru 16.750.000 euro, iar Polonia, pentru 29.500.000. În contextul războiului din Ucraina, importurile cu cereale de la practicanții de agricultură intensivă ucraineni au crescut. Din acest motiv, alte piețe de cereale și oleaginoase din Estul Europei au avut de suferit.