Vârsta unuia dintre cele mai mari și mai complexe tipuri de dune de nisip de pe Pământ a fost calculată pentru prima dată. Dunele stea sau dunele piramidă sunt denumite după formele lor distinctive și ating sute de metri în înălțime. Acestea se găsesc în Africa, Asia și America de Nord, precum și pe Marte. Dar experții nu au putut niciodată să stabilească o dată la care s-au format.
Acum, oamenii de știință au descoperit că o dună numită Lala Lallia din Maroc s-a format în urmă cu 13.000 de ani. Dunele stelare sunt create de vânturi opuse care își schimbă direcția. Înțelegerea vârstei lor îi ajută pe oamenii de știință. Pentru a putea descoperi aceste vânturi și să deslușească climatul din acea perioadă, spune profesorul Geoff Duller de la Universitatea Aberystwyth. Care a publicat cercetarea împreună cu profesorul Charles Bristow de la Universitatea Birkbeck.
Cele mai mari dune de nisip de pe Pământ
Lala Lallia, care înseamnă cel mai înalt punct sacru, este situat în marea de nisip Erg Chebbi, în sud-estul Marocului. Are o înălțime de 100 m și o lățime de 700 m, cu brațe radiante. După formarea sa inițială, a încetat să mai crească timp de aproximativ 8.000 de ani. De asemenea, ulterior s-a extins rapid în ultimele câteva mii de ani. În mod normal, deșerturile pot fi identificate în istoria geologică de pe Pământ, dar dunele stelare au lipsit din cercetări până acum.
Profesorul Duller spune că acest lucru se poate datora faptului că sunt atât de mari încât experții nu și-au dat seama că se uitau la o dună distinctă. „Aceste descoperiri vor surprinde probabil o mulțime de oameni. Deoarece putem vedea cât de repede s-a format această dună enormă. Dar și că se deplasează prin deșert cu aproximativ 50 cm pe an”, adaugă el.
Noi metode de calcul
Oamenii de știință au folosit o tehnică numită datare prin luminescență pentru a calcula vârsta dunei stelare. Metoda calculează momentul în care boabele de nisip au fost expuse ultima dată la lumina zilei. Au fost prelevate probe de nisip din Maroc, în întuneric, și analizate într-un laborator în condiții de lumină roșie slabă, asemănătoare unui atelier de fotografie de modă veche.
Profesorul Duller descrie boabele minerale din nisip ca fiind „mici baterii reîncărcabile”. Acestea stochează în cristale energia care provine din radioactivitatea din mediul natural. Cu cât nisipul rămâne mai mult timp îngropat sub pământ, cu atât este expus la mai multă radioactivitate și cu atât mai multă energie se acumulează.
Energie prin fascicul de lumină
Atunci când granulele sunt expuse în laborator, ele eliberează energia sub formă de lumină, iar oamenii de știință pot calcula vârsta lor. „În laboratorul nostru întunecat, vedem lumina din aceste boabe de nisip. Cu cât lumina este mai strălucitoare, cu atât mai vechi sunt grăunțele de sedimente și cu atât mai mult timp a trecut de când au fost îngropate”, spune profesorul Duller.
Printre alte exemple de dune uriașe se numără Star Dune din Colorado, America de Nord, care este cea mai înaltă dună din SUA. Măsurând 225 de metri de la bază până în vârf. Escaladarea acestor dune este o muncă grea, explică profesorul Duller. „Pe măsură ce urci, urci două și alunecă înapoi una. Dar merită, sunt absolut frumoase din vârf”, spune el, conform BBC .
