Infofinanciar > Info > Criza zborurilor Blue Air, mană cerească pentru cei de la Wizz! Operatorul low cost a anunțat extinderea activității în România
Info

Criza zborurilor Blue Air, mană cerească pentru cei de la Wizz! Operatorul low cost a anunțat extinderea activității în România

romanialibera.ro
FOTO: romanialibera.ro

Wizz Air, devenită între timp operatorul numărul 1 în România în materie de zboruri, a anunțat că va urma o extindere majoră a activității sale, dat fiind faptul că Blue Air se confruntă în momentul de față cu o criză severă.

Baza aeriană din București va fi suplimentată cu alte cinci nave, iar activitatea aeroporturile din Bacău și Cluj Napoca va cunoaște o dezvoltare accentuată.

Prin urmare, 200 de noi rute vor fi disponibile pentru clienți, ceea ce înseamnă peste 13, 8 milioane de locuri pentru zboruri, conform agenției aeriene Wizz Air.

În cursul zilei de miercuri, compania aeriană low cost a anunțat că își va dezvolta activitatea în România prin adăugarea unui număr de cinci aeronave care să opereze zborurile de la București. Flota Wizz Air din România va număra 17 aeronave.

Prima aeronavă Wizz Air, din cele cinci, aterizează în România în luna octombrie

De asemenea, a mai fost anunțată și suplimentarea numărului de locuri, încă din 9 septembrie. În cursul lunii octombrie, prima aeronavă din cele cinci vor ajunge la București.

În planul de extindere al companiei sunt prevăzute trei noi rute de la București care vor zbura spre capitala Greciei, Praga, dar și spre Larnaca.

Numărul de zboruri spre destinații precum Londra, Roma, Milano, Dortmund, Eindhoven, va crește și el odată ce planul de extindere va fi pus în funcțiune. O asemenea strategie creează pentru piața din România 2,6 noi locuri suplimentare.

În comunicatul de presă emis, Wizz Air susține următoarele:

„Odată cu creșterile din București și noile rute adăugate rețelei românești, Wizz Air este acum cea mai mare companie aeriană care operează din București, precum și din Cluj-Napoca, Bacău, Iași, Sibiu, Craiova, Suceava și Timișoara, reiterându-și angajamentul de a oferi destinații populare și tarife ultra-reduse cât mai multor pasageri români, în cel mai sustenabil mod”, conform hotnews.ro.

Totodată, pentru a atrage din clienții concurenței, compania aeriană Wizz Air a mai notat că va avea tarife preferențiale pentru pasagerii Blue Air care au fost afectați de suspendarea zborurilor, anunțând tarife începând de la 49,99 euro, dacă se folosește codul rezervării Blue Air.

Activitatea celor de la Blue Air a fost sistată pentru neplata certificatelor de emisii de gaze

În cursul zilei de marți, cei de la Blue Air au anunțat că vor suspenda toate zborurile destinate companiei de pe aeroproturile din România, cel puțin până pe 12 septembrie an curent. Decizia a fost pusă pe seama blocării resurselor financiare de care dispune Blue Air, de către Administrația Fondului de Mediu, din cauza unei datorii de peste 28 de milioane de lei. Altfel spus, Blue Air a beneficiat de 54.239 de certificate de emisii de gaze pe care nu le-a mai plătit.

Executivul de la București în încercarea de propune o soluție și să aducă pe tărâm românesc pasagerii blocați prin aeroporturile lumii, a alocat 5 milioane de lei companiei Tarom care ar urma să recupereze cetățenii străini. Guvernul României a mai adăugat faptul că va proceda la recuperarea sumei, cel mai probabil va acționa în judecată compania low-cost Blue Air, conform celor de la hotnews.ro