Infofinanciar > Lumea la zi > Cristiano Ronaldo va juca pentru Al-Nassr Arabia Saudită! Pentru ce sumă a semnat fotbalistul
Lumea la zi

Cristiano Ronaldo va juca pentru Al-Nassr Arabia Saudită! Pentru ce sumă a semnat fotbalistul

Cristiano Ronaldo va juca pentru Al-Nassr Arabia Saudită! Pentru ce sumă a semnat fotbalistul
FOTO:marca.com

Unul dintre cei mai buni jucători de fotbal ai lumii, Cristiano Ronaldo, începând cu 1 ianuarie 2023, va juca în Arabia Saudită la echipa Al-Nassr pentru două sezoane și jumătate, potrivit cotidianului spaniol MARCA. Atacantul portughez și-a încheiat socotelile cu gruparea din Premier League, Manchester United, cu doar două zile înainte de începerea Campionatului Mondial de Fotbal care se desfășoară în Qatar.

Prin urmare, Ronaldo a putut negocia cu orice echipă interesată de serviciile atacantului. Valoarea contractului se ridică la 200 de milioane de euro pe sezon. „Contractul pe care portughezul îl va semna cu saudiții va avea o durată de două sezoane și jumătate. Contractul, pe lângă salariul imens (undeva în jur de o sută de milioane de euro) este înconjurat de clauze economice prin intermediul publicității, care l-ar transforma în cel mai bine plătit din lume. Cifra totală a mutării se apropie de 200 de milioane de euro pe sezon” potrivit cotidianului Iberic MARCA.

CR7  va juca în Arabia Saudită pentru echipa Al-Nassr

Obiectivul echipei arabe este de a deveni o forță în fotbalul arab, echipa condusă de fostul antrenor de la AS ROMA, Garcia este pe locul 2, cu 19 puncte, la 3 lungimi distanță de liderul Al-Shabab.

David Ospina, Gonzalo Martinez, Luiz Gustavo sau Alvaro Gonzalez sunt câteva din numele de marcă alături de care va evolua Cristiano Ronaldo. Superstarul portughez va fi adversarul lui Marius Șumudică, echipa tehnicianului român, Al Raed, se află pe poziția a 11-a. Portughezul în vârstă de 37 de ani și-a încheiat definitive contractul cu Manchester United.

Fostul atacant de pe Old Trafford și-a reziliat contractul cu echipa din Manchester în urma interviului acordat lui Piers Morgan, în care fotbalistul a lansat o serie de acuzații la adresa clubului de fotbal.

Ronaldo deține cinci baloane de aur

Cristiano Ronaldo a avut 364 de apariții sub culorile echipei în care a marcat 145 de goluri „Clubul îi mulțumește pentru contribuția sa imensă în cele două perioade petrecute pe Old Trafford, marcând 145 de goluri în 346 de apariții, și îi urează lui și familiei sale succes în viitor”, se arată într-un comunicat emis de echipa de fotbal, potrivit antena3.ro.

Nemulțumirea fotbalistului i-au vizat atât pe tehnicianul echipei Erik ten Hag, despre care Ronaldo a declarat că nu-i întroarce respectul cuvenit. De furia  balonului de aur n-au scăpat nici oficialii clubului acuzați de portughez pentru lipsă de empatie, atunci când în luna aprilie jucătorului i-a murit la naștere unul dintre gemeni. Fotbalistul era legitimat la Manchester United din august 2021.

Atacantul luistan ar urma să fie cel mai bine plătit sportiv din lume. Cristiano Ronaldo deține în momentul de față 5 baloane de aur, cu două mai puține decât ”adversarul” său Lionel Messi. De-a lungul carierei lustianul a obținut 3779 de puncte în clasamentele Balonului de Aur. Portughezul a ridicat deaspura capului trofeul Champions League de patru ori cu echipa galacticilor Real Madrid.