Infofinanciar > Info > Cerealele ucrainene vor circula fără restricții. Reacțiile oficialilor implicați
Info

Cerealele ucrainene vor circula fără restricții. Reacțiile oficialilor implicați

Cerealele ucrainene, Sursă foto: Agora md
Credit imagine: Agora.md

Cerealele ucrainene au fost în mijlocul a numeroase discuții, crize și hotărâri la nivel european. Asta deoarece țările din regiunea central-estică a Europei au fost afectate în primăvară de importurile cu grâne din Ucraina. Pentru a proteja fermierii autohtoni, Comisia Europeană a stabilit o interdicție de import. Interdicția a ținut până ieri, în ciuda protestelor anumitor țări. Printre ele, Polonia, Ungaria și Slovacia.

Chiar dacă și România s-a opus reluării importurilor, nu a anunțat că-și va impune propriile restricții. Asta în vreme ce Polonia, Ungaria și Slovacia au declarat că vor lua măsuri unilaterale. Bulgaria, cealaltă țară afectată de transporturile cerealiere în trecut, nu s-a pronunțat în acest sens.

Declarațiile lui Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus în repetate rânduri că reluarea transporturilor de cereale este crucială. Chiar dacă grânele din Ucraina puteau să tranziteze teritoriile celor cinci țări afectate, acestea nu putea să fie comercializate sub nicio formă.

Întrebat ce va face dacă țările est-europene vor lua măsuri unilaterale, Zelenski a afirmat că „Ucraina va răspunde într-un mod civilizat”. Dar șeful statului ucrainean a subliniat că este necesară și cooperarea vecinilor.

„Este important acum ca unitatea europeană să lucreze şi la nivel bilateral. Pentru ca vecinii să sprijine Ucraina în timpul războiului”, a adăugat Volodimir Zelenski. „Europa câştigă întotdeauna când regulile funcţionează şi când acordurile sunt puse în aplicare”, a mai spus președintele de la Kiev.

Reacțiile celorlalte state privind cerealele ucrainene

Ucraina va trebui să propună până luni seara un „plan de acţiune” Bruxellesului. Comisia Europeană susține că nu va reimpune restricții. Singura condiție: „atât timp cât măsurile luate vor pe deplin eficiente”.

În vreme ce Ungaria, Polonia și Slovacia s-au opus vehement, Guvernul României se arată mai precaut în declarații. În Varșovia, interdicțiile privind transporturile cerealiere s-au reînnoit unilateral la miezul nopții. Adică în noaptea 15-16 septembrie. Asta în vreme ce la București, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că relațiile cu Bruxelles-ul vor rămâne strânse, iar românii vor semnala orice dificultate va apărea în urma reluării transportului de cereale, conform Economedia.