Produsele agroalimentare vor fi comercializate în piețe după noi reguli. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a pus în dezbatere publică un ordin pentru informarea consumatorilor cu privire la normele pe care trebuie să le respecte comercianții pentru etichetarea produselor.
Prețul trebuie afișat vizibil și înscris într-o formă clară. Denumirea produselor trebuie să fie în limba română, fără a exclude prezentarea acesteia în alte limbi.
Produsele se vor comercializa în cadrul datei durabilității minimale. Respectiv, conform instrucțiunilor înscrise pe ambalaj sau eticheta de preț. Aici vor fi specificate totodată componentele cu efecte alergene.
Legumele și fructele trebuie să aibă afișată pe etichetă denumirea de produs,. Dar și categoria de calitate, specia sau soiul, țara de origine și producătorul. Produsele lactate, carnea și peștele trebuie comercializate în zone special amenajate.
Iar vinul în spații exclusive, pentru menținerea caracteristicilor fizico-chimice și organoleptice.
Ordinul președintelui ANPC se află în transparență decizională până la finalul săptămânii viitoare. El va intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.