Infofinanciar > Lumea la zi > Ce se va alege de mercenarii Wagner după moartea lui Prigojin? „Vom îndeplini toate sarcinile”
Lumea la zi

Ce se va alege de mercenarii Wagner după moartea lui Prigojin? „Vom îndeplini toate sarcinile”

evgheni prigojin
Sursă foto: The Moscow Times

Șefului grupării militare de mercenari Wagner, care în urmă cu mai puțin de două luni conducea o revoltă la Moscova împotriva regimului conducătorului rus Vladimir Putin, care a ajuns să fie un eșec. Miercuri acesta se afla la bordul unui avion, care s-a prăbușit violent și a izbucnit în flăcări, odată cu impactul cu pământul.  

Până la acest moment, Kremlinul nu s-a pronunțat în privința acestui incident, însă momentan se cunoaște faptul că toți cei zece pasageri care se aflau la bordul aeronavei au decedat. 

În același timp cu desfășurarea operațiunilor de căutare a aeronavei prăbușire, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, ținea un discurs cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la bătălia de la Kursk în cel de-al Doilea Război Mondial, vizitând această regiune din sud-vestul Rusiei, la graniţa cu Ucraina. 

După moartea lui Prigojin, mercenarii Wagner au transmis prin intermediul unor postări pe Telegram faptul că regretă moartea liderului lor, iar sarcinile deja date, până la tragedia aviatică, vor fi duse până la capăt. „Din partea tuturor luptătorilor de la PMC Wagner. Toate sarcinile care ne-au fost trasate, le vom îndeplini! Luptătorii PMC Wagner”.

Ce urmează acum?

Președintele american Joe Biden a sugerat că președintele rus Vladimir Putin ar fi putut fi în spatele accidentului. „Poate vă amintiți, am fost întrebat despre acest lucru”, a declarat Biden la CNN, făcând aluzie la comentariile pe care le-a făcut în iulie, în care a spus că Prigojin ar trebui să fie îngrijorat pentru siguranța sa în urma revoltei eșuate. „Am spus că voi fi atent cu ce călătoresc. Nu știu cu certitudine ce s-a întâmplat, dar nu sunt surprins”, a declarat Biden miercuri. 

În plus, oficialii afirmă faptul că șeful Wagner a semnat o „condamnare la moarte”. Consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak a declarat că Prigojin „a semnat un mandat special de condamnare la moarte pentru el însuși” în momentul în care a încheiat un acord intermediat de președintele belarus Alexander Lukașenko, care prevedea ca șeful Wagner și luptătorii săi să se mute în Belarus în urma revoltei sale eșuate. „Eliminarea demonstrativă a lui Prigojin” arată că Putin „nu iartă pe nimeni pentru propria sa teroare bestială”, a susținut Podolyak pe rețelele de socializare. 

În același timp, pe paginile de Telegram ale grupării paramilitare Wagner au început să apară mesaje care confirmă decesul șefului mercenarilor, însă aceștia cer vehement să nu se publice date neverificate despre decesul acestuia.  „Cerem presei și canalelor prietenoase ale PMC Wagner să nu publice date și rapoarte neverificate cu privire la consiliul de comandanți al PMC Wagner și la soarta lui Evgheni Prigojin. Suntem alături de voi”, se menționează în una dintre postările de pe Telegram. 

Progojin nu este singurul care a murit ca urmare a prăbușirii avionului 

Alături de șeful mercenar Evgheni Prigojin, la bordul aeronavei care a avut un sfârșit tragic și violent se afla și unul dintre cei mai importanți aliați ai grupării paramilitare, care a reprezentat până la acest moment o figură cheie pentru Wagner, Dmitri Utkin, potrivit HotNews.

Referitor la moartea acestuia au apărut de asemenea postări de pagina oficială de Telegram a grupării, în care se spune că „Dmitri Valeryevich Utkin, Erou al Rusiei și deținător a patru Ordine ale Curajului, cunoscut în întreaga lume și sub indicativul Wagner, care a fost și chiar și după cele întâmplate va continua să fie comandantul permanent al Grupului Wagner, a murit ca urmare a acțiunilor trădătorilor Rusiei. Dar chiar și în Iad el va fi cel mai bun! Glorie Rusiei! Băieți, cine a fost încă de la începutul fondării PMC? Îmi amintesc când am venit o sută și mai mulți luptători și am schimbat unitatea lui Dmitri Utkin. A fost un comandant bun și rămâne în inimile noastre!!!”