Infofinanciar > Info > Ce poți să cumperi cu banii? Alți bani! Cât costă o bancnotă din 2006 cu chipul lui Aurel Vlaicu
Info

Ce poți să cumperi cu banii? Alți bani! Cât costă o bancnotă din 2006 cu chipul lui Aurel Vlaicu

bancnota - sursa foto - piata-az.ro
bancnota - sursa foto - piata-az.ro

Cu cât lucrurile sunt mai vechi și mai greu de obținut, cu atât valoarea or crește. Este valabil în cazul hainelor, ceasurilor, dar mai ales în cel al banilor, bancote și monede mai precis. În funcție de vechimea lor, persoana care vinde bani poate câștiga sume consistente.

Pe platforma de vânzări OLX se regăsesc extrem de multe anunțuri în care se vând bancnote vechi și scoase din circulație. Cele mai dorite sunt cea care chipul sculptorului Constantin Brâncuși sau bancnota de 500 de lei și cea de 2000 de lei, simbol al Eclipsei din anul 1999.

Bancnota cu chipul lui Aurel Vlaicu sau cea de 500.000 de lei este și ea la vânzare pe OLX iar prețul ei de vânzare variază între 100 de lei și 150 de lei, în funcție de persoană care face oferta. Practic, o bancnotă care a fost scoasă de pe piață în urmă cu 16 ani, 2006, a ajuns să valoreze astăzi între 20 și 30 de euro.

De asemenea, se vând și bancnotele de 5.000 de lei. Prețul bancnotei cu Avram Iancu costă aproximativ 750 de lei pe site-urile de vânzări. Aceste bancnote sunt vândute și la set de mai multe piese. O persoană a făcut un anunț pe OLX cu scopul de a vinde bancnotele vechi din casă. Mesajul suna în felul următor: „Vând 3 bancnote de 5000 din 1998, una de 1000 din 1998, una de 10000 din 1999, una 5000 din 1993, două 50 lei și una 100 toate la 700 RON”.

Nu este deloc greu să faci bani din acest lucru în condițiile în care tot ce trebuie făcut este ca bancnotele să fie ținute în casă pentru a nu fi folosite. Spre exemplu, o bancnotă din 1992 cu portretul lui Constantin Brâncuși poate ajunge să coste și 1.000 de lei. Bineînțeles, și forma în care se află bancnota este un factor decisiv în elborarea prețului. Tot 1.000 de lei este și prețul celebrei bancnote de 2.000 de lei

Cea mai valoroasă monedă românească

Totuși, cel mai scump ban din țară nu este vreo bancnotă anume, ci o monedă. Este vorba despre cea de 20 de lei. Această „bijuterie” este făcută din Aur, are chipul lui Carol I pe ea, datează din anul 1868 și au fost produse doar 200 de exemplare. Prețul acestei monede este de aroximativ 100.000 de euro. Conform publicației gândul, moneda nu a fost pusă efectiv în circulație și este prima emitere de natură monetară din statul român modern.

Emanuel Petac, șeful Cabinetului de Numismatică al Bibliotecii Academiei Române, spune cât de rară este această monedă: „Mai mult decât atât, raritatea sa este excepțională, un număr foarte mic de exemplare aflându-se în colecția Băncii Naționale a României, în muzeul acesteia, a Bibliotecii Academiei Române prin Cabinetul său numismatic, respectiv în colecția Muzeului Național de Istorie a României, totalul neatingând zece exemplare. Ca urmare, valoarea de piață a acestei remarcabile piese este de circa 100.000 euro”.

În România, acest fenomen al vânzării de bani vechi nu este deloc unul străin. Există numeroase persoane care tranzacționează astfel de obiecte și câștigă bani sesizabili.