Infofinanciar > Lumea la zi > Rămânem fără cafea. Producția de boabe scade și anul acesta
Lumea la zi

Rămânem fără cafea. Producția de boabe scade și anul acesta

Rămânem fără cafea. Producția de boabe scade și anul acesta
Sursa foto: Dreamstime

Potrivit Volcafe, unul dintre cei mai mari comercianți mondiali de cafea, 2024 va fi al patrulea an consecutiv de deficit de boabe de cafea robusta.

Vietnam, principalul producător mondial de cafea robusta, continuă să fie afectat de secetă. Recolta estimată pentru sezonul 2024-2025 este de 24 de milioane de saci. Este cea mai mică din ultimii 13 ani, potrivit unui raport Volcafe.

Conform sursei citate, precipitaţiile reduse au provocat „pagube ireversibile” arborilor de cafea. Volcafe preconizază un deficit mondial de cafea robusta de 4,6 milioane de saci în acest sezon. Este totuși mai mic decât cele de 9 milioane de saci înregistrat în sezonul precedent.

Nivelul redus al ofertei a generat deja o creştere a cotaţiilor la cafeaua robusta în acest an. La finalul lunii aprilie cotaţiile futures la bursa de la Londra au atins un vârf de peste 4.300 dolari pe tonă.

Între timp, cotaţiile la bursă s-au mai redus, conform adevarul. Dar prognoza este o veste proastă pentru amatorii de cafea, care plătesc deja mai mult pentru băutura lor preferată.