Infofinanciar > Lumea la zi > Bunăvoință sau interes de afaceri? Miliardarii lumi se implică în războiul din Ucraina
Lumea la zi

Bunăvoință sau interes de afaceri? Miliardarii lumi se implică în războiul din Ucraina

Bunăvoință sau interes de afaceri? Miliardarii lumi se implică în războiul din Ucraina
sursă foto: dreamstream

Conflictul militar dintre Ucraina și Rusia a intrat sub lupa miliardarilor lumii. Numerose persoane de succes din mediul privat de afaceri sunt implicate susțin acum Kievul în fața trupelor de la Moscova, printre aceștia numărându-se oameni precum Elon Musk, Bill Gates sau Jeff Bezos.

Portalul de ştiri şi analize Slovo i Dilo a relatat toate aceste date și informații, iar hotnews.ro dă exemplul companiei Microsoft, printre ai cărei fondatori se află și miliardarul Bill Gates, iar cifrele spun că acesta din urmă a ales să sloce până acum peste 242 de milioane de dolari pentru a susține Ucraina în conflictul militar pe care îl duce cu Federația Rusă. În această sumă se regăses astfel inclusiv 20 de milioane de dolari dedicați ajutorului umanitar.

Pe lângă aceste ajutoare, compania Microsoft este în strânsă colaborare cu Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru a a împărtăși informații despre pagubele cauzate de războiul din Ucraina.

Din Amazon în Ucraina

Reprezentanții companiei Amazon, aparținând miliardarului american Jeff Bezos, au venit cu anunțul cum că dorește să ofere startup-urilor ucrainene sprijin financiar de aproape un milion de dolari pentru utilizarea tehnologiei de tip cloud. Astfel, după spusele ministrului ucrainean pentru transformare digitală, pe numele său Mihailo Fedorov, compania Amazon a decis să suspendeze pentru o perioadă de un an taxele percepute de la antreprenorii ucraineni.

Implicată este și compania Google, fondată de Larry Page și Sergey Brin. Reprezentanții au anunțat deja că au oferit până la momentul de față un ajutor bănesc de până la 15 milioane de dolari, precum și granturi directe și credite de publicitate. Pe lângă acest aspect, fostul director al companiei, Eric Schmidt, a fost în vizită la Kiev, unde, împreună cu şeful cancelariei prezidenţiale ucrainene, Andri Ermak, a avut dialoguri despre „soluții tehnologice care ar putea ajuta Ucraina să accelereze eliberarea teritoriilor și să revină la o viață sigură și pașnică”.

În vizită pe front?

Tot în Ucraina, doar că de data aceasta în regiunea Rivne din Ucraina, a ajuns şi Howard Buffett, miliardarul american călătorind care s-a interesat se situația fermierilor locali. Anterior acestei vizite, organizația caritabilă a omului de afaceri a donat o sumă de 2,7 milioane de dolari pentru cumpărarea de autobuze destinate necesităţilor trupelor de apărare teritorială, precum și aproape 400 de truse de prim ajutor pentru Forțele Armate ale Ucrainei.

Fondatorul corporației Virgin Group, britanicul Richard Branson, la rândul său, a vizitat și el Ucraina. Acesta a fost la Hostomel, în regiunea Kiev, unde a promis autorităţilor că va ajuta la construcția noului avion „Mriya” distrus în timpul ocupaţiei ruse. Conglomeratul francez din domeniul modei și al frumuseții, LVMH (care include Louis Vuitton, Givenchy, Kenzo, Chaumet, Moet & Chandon și Hennessy), care este acum condus de către Bernard Arnault, a anunțat o donație cinci milioane de euro Crucii Roșii pentru a ajuta victimele războiului, iar miliardarul japonez Hiroshi Mikitani, care deține Rakuten Viber, a donat 8,7 milioane de dolari Ucrainei.