Infofinanciar > Lumea la zi > Bulgaria împotriva Rusiei! Achiziții importante împotriva navelor Kremlinului
Lumea la zi

Bulgaria împotriva Rusiei! Achiziții importante împotriva navelor Kremlinului

Bulgaria împotriva Rusiei! Achiziții importante împotriva navelor Kremlinului
Credit imagine: dreamstime.com

Noul premier bulgar, Nikolai Denkov, sprijină mai multe măsuri anti-ruse. Bulgaria, fiind membră UE și NATO, este oricum aliată cauzei Ucrainei, însă fostul prim-ministru se opunea ajutorului militar pentru Kiev. Denkov vrea însă să-și înarmeze și propria țară, dar să și ofere sprijin militar Ucrainei.

Primul său anunț în acest sens a fost unul vehement anti-rus. Făcând referire la atacurile maritime ale Kremlinului, a spus că nicio navă nu ar trebui să se apropie. Numeroase orașe ale Bulgariei au deschidere la Marea Neagră, unde Rusia bombardează structurile portuare.

„Bulgaria a început să-şi echipeze garda de coastă cu rachete”, a spus acesta. Motivul este ca „nimeni să nu îndrăznească să se apropie de oraşele noastre de la Marea Neagră”.

Bulgaria are zero toleranță pentru invazia rusă

Nikolai Denkov a făcut referire la amenințările numeroase ale Kremlinului. În repetate rânduri, rușii au amenințat că își vor extinde invazia asupra Republicii Moldova. Chiar dacă țările baltice sunt membre NATO și UE, ele au fost luate în vizor de Moscova. La fel ca și țările cu un caracter vădit „neprietenos” cu Rusia, precum Polonia, România, Finlanda sau Suedia.

„Politicienii ruşi au spus în mod repetat că, după Ucraina, urmează republicile baltice şi (Republica) Moldova. A venit momentul ca cetăţenii bulgari să deschidă ochii să vadă că există un agresor care vrea să-şi recâştige influenţa imperială”, a subliniat Nikolai Denkov.

Îngrijorările s-au întețit și mai mult pe măsură ce au existat daune colaterale. Deoarece Moscova a ieșit din acordul cerealelor ucrainene, a început să atace porturile din Ucraina, pentru a opri circulația grânelor pe Marea Neagră. În urma atacurilor asupra porturilor ucrainene Reni și Izmail, s-a semănat panică în rândul românilor. Rămășițele unei drone au fost găsite la Tulcea, iar o barcă a fost avariată. Porturile respective se află la doar câțiva kilometri de granița românească.

Nikolai Denkov îndeamnă la înarmare

Achiziția de rachete anti-navă este considerată necesară de către premierul bulgar. Cu toate că țara nu este ținta directă a Rusiei, prim-ministrul consideră că apărarea trebuie să crească în fața agresorului.

„Deocamdată nu vedem o ameninţare directă pentru porturile bulgare, dar forţei i se răspunde prin forţă. De aceea am început să cumpărăm rachete pentru garda de coastă, pentru ca nimeni să nu îndrăznească să se apropie de oraşele noastre de la Marea Neagră”, a declarat acesta.

În afara achizițiilor proprii, se pare că guvernul de la Sofia a cerut ca și alte state NATO să activeze sisteme anti-navă în regiunea Mării Negre, conform Agerpres.