Infofinanciar > Info > Bani mai mulți pentru pensionari și rate amânate! Ce alte măsuri au mai fost hotărâte în proiectul „Sprijin pentru România”
Info

Bani mai mulți pentru pensionari și rate amânate! Ce alte măsuri au mai fost hotărâte în proiectul „Sprijin pentru România”

Guvernul - sursa foto - fanatik.ro
Sursa foto - fanatik.ro

Ieri, 23 mai 2022, Coaliția de guvernare a luat decizia lansării unui nou set de măsuri cu caracter socio-economic numit „Sprijin pentru România”. Acest program conține mai multe  măsuri, dintre care 3 au fost convenite și vor intra în vigoare începând cu 1 iulie. De asemenea, valoarea pachetului de măsuri e în cuantum de 1,1 miliarde de euro.

Care sunt măsurile ce vor fi adoptate de la 1 iulie

Măsurile convenite sunt următoarele, după cum este precizat mai sus, sunt 3. Prima dintre ele se referă la amânarea pentru o perioadă de nouă luni a ratelor la bănci pentru oamenii și companiile care întâmpină probleme financiare cauzate de crizele multiple din ultimele luni, fiind vorba despre războiul dintre Rusia și Ucraina.   A mai existat în urmă cu ceva timp o măsură de amânare destul de asemănătoare cu cea din actualul pachet de sprijin, care a fost decisă având drept context pandemia de coronavirus.

A doua măsură se referă la acordarea unui sfert din diferența de salariu, respectând aspectele Legii salarizării unitare, ce se cuvine oamenilor care sunt angajați în sistemul public. A treia măsură prevede ca fiecare pensionar ce are o pensie mai mică de 2.000 de lei să primească un sprijin unic în valoare de 700 de lei.

De asemenea, Guvernul o să ia măsuri și în ceea ce privește consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor legate de deficitul public. În acest ssnes, cheltuielile bugetare vor fi micșorate cu cel puțin 10%, de aici făcând excepție: salariile, investițiile asistența socială și pensiile. Angajările la stat vor fi suspendate, iar colectarea veniturilor la bugetul general consolidat al statului va avea înregistra o creștere în valoare de 10 miliarde de lei, potrivit site-ului profit.ro.

În același timp, procesul de absorbție a fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al Planului Național de Redresare și Reziliență va cunoaște o accelerare. Astfel, Coaliia o să efectueze în fiecare lună un proces de verificare și evaluare. Această măsură este luată pentru a vedea stadiul în care funcționează procesul de absorbție.

Evoluția acestui proiect și alte măsuri de sprijin

De aproximativ două săptămâni, de pe 15 mai, două treimi dintre măsurile acestui pachet de sprijin sunt active și generează efecte. Încă de pe atunci, Nicolae Ciucă spunea că o parte însemnată a acestui pacht de măsuri are ca scop protejarea populației de efectele pe care creșterile de preț și situația actuală dintre Rusia și Ucraina le pot avea. Acest mai spunea și că măsurile luate până acum prin intermediul programului „Sprijin pentru România” aveau un impact de 3,5 miliarde de lei.

Tot în acea perioadă, premierul României, confrom Mediafax, a spus despre măsurile proiectului de sprijin următoarele lucruri: „(…) Va fi stimulată creșterea voluntară a salariului minim lunar pe economie, de către angajatori, cu 200 de lei pe lună, prin exceptarea impozitării suplimentare a sumei ce reprezintă majorarea. Măsura va avea impact pentru 1,6 milioane de salariați. Acordarea voucherelor de 30 de euro lunar elevilor care primesc burse sociale este o altă măsură pe care Ministerul Educației o are pregătită. Ministerul Familiei pregătește două proiecte de acte normative – o Hotărâre de Guvern și o Ordonanță de Urgență – care vor pune în aplicare programele de sprijin pentru tineri și măsurile de protecție și îmbunătățire a vieții copiilor instituționalizați.”.