Infofinanciar > Info > Probleme cu cardurile sociale! Magazinele care le acceptă au dublat prețurile produselor
Info

Probleme cu cardurile sociale! Magazinele care le acceptă au dublat prețurile produselor

economistul.ro
FOTO: economistul.ro

Apar  primele probleme pentru beneficiarii programului  ”Sprijin pentru România”. Aceștia sunt nemulțumiți de valoarea reală a puterii de cumpărare pe care o au cardurile. Suma pe care o livrează Statul este de 250 de lei. Un cetățean din Târgoviște susține faptul că sunt cazuri în care suma utilizabilă este de doar 150 de lei. Problema o constituie numărul limitat de magazine care acceptă acest tip de vouchere. Supermarket-urile care le acceptă au dublat prețurile produselor de bază.

„Statul te limitează să cumperi doar de la anumite magazine. De exemplu, la Târgoviște, poți cumpăra doar de la Profi și Ana și Cornel. Mai poți cumpăra de la anumite magazine, dar acelea nu sunt la Târgoviște. Am fost cu bunica mea la Profi. Multe rafturi erau goale”, a transmis un beneficiar al programului din Târgoviște citat de cei de la Dcnews.

Lanțurile de magazine au prețuri chiar și de două ori mai mari decât cele normale

„Problema principală este reprezentată de faptul că prețul alimentelor de bază este dublu. Ulterior, am fost la mai multe supermarketuri – Carrefour, Lidl și Kaufland – și am văzut că prețurile erau mult mai mici.”

Această situație a fost sesizată de mai mulți mai beneficiari ai programului care au raportat aceeași problemă.

„Statul îți dă 250 lei, dar îți impune să cumperi de unde vrea el, unde prețurile sunt duble față de alte magazine. Nu era mai simplu să li se dea oamenilor 250 lei pentru a-și cumpăra produse de unde știu ei că este mai ieftin? La Profi, am observat că prețurile sunt duble față de alte supermarketuri, cel puțin la produsele de bază. Când ești limitat cu banii, știi toate prețurile și știi de unde să cumperi. Oamenii se bucură că primesc ceva, dar nu este corect. Lasă omul să cumpere de unde vrea. Adică tu îi dai 250 lei, dar el cumpără, de fapt, de vreo 150 lei”, a spus un cititor al site-ului menționat.

Kaufland acceptă cardurile „Sprijin pentru România”

Reamintim faptul că și lanțul de hypermarket-uri Kaufland a intrat în program și permite, în anumite condiții utilizarea cardului pentru achiziționarea produselor non-alcoolice.

În același registru vă aducem aminte că puteți verifica lista persoanelor eligibile pe site-ul Ministerului Muncii și al Protecției Sociale. În cazul în care vă aflați pe lista de beneficiari și nu ați primit cardul, aveți obligația, pentru a nu pierde acest ajutor, să vă îndreptați către cel mai apropiat oficiu poștal.

Teoretic, beenficiarul nu ar trebui sa facă nimic. Întregul proces logistic este asigurat și pus la punct de instituțiile Statului, Poșta Română,  Ministerul Muncii și Protecției Sociale, alături de  Ministerul Investițiilor și Proitectelor Europene.

Programul se desfășoară etapizat. Prima etapă s-a scurs deja, următoarea tranșă va fi asigurată și virată de Statul Român în primele zile ale luni septembrie. Tranșa a III-a se va livra în perioada octombrie, iar ultima se va finaliza în decembrie-ianuarie.

De asemenea, suma livrată se poate cheltui în termen de 12 luni de la data livrării.