Infofinanciar > Info > Anunț alarmant din partea ministrului Energiei! Virgil Popescu: „Urmează un an greu!”
Info

Anunț alarmant din partea ministrului Energiei! Virgil Popescu: „Urmează un an greu!”

gandul.ro
sursa foto gandul.ro

Anul 2023 a venit cu multe provocări din punct de vedere al situației la nivelul țării, dar și pe plan extern. Războiul continuu al forțelor ruse și ucrainene, deficitul bugetar al țării, fenomenul inflaționist ce a acaparat diferite domenii, creșterea costului de trai, proteste, dar și problemele la nivelul crizei energetice, ce a determinat costuri uriașe pentru furnizarea acestui serviciu, au determinat cursul acestui an, ce se află încă în desfășurare.

Atât cetățenii, cât și oamenii politici au speranțe cu privire la îmbunătățirea situațiilor externe și interne și la o situație de prosperitate și echilibru la nivelul țării, dar și în contextul internațional. Dar, se pare că vremurile bune nu vor apărea la orizont deoarece conform unui avertisment emis de ministrul Energiei, Virgil Popescu, „Urmează un an greu!”

Obiectivele energetice ale țării

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a explicat faptul că anul ce urmează nu va fi lipsit de încercări și provocări. Acesta lansează un semnal de alarmă cu privire la faptul că România va trebui să intensifice acțiunile desfășurate, în direcția împlinirii obiectivelor din punct de vedere energetic. Principala nevoie a țării, ce trebuie rezolvată în cursul anului ce ne așteaptă, este diversificarea surselor de gaze naturale, dar și a rutelor de aprovizionare. De asemenea, un alt principiu pe România trebuie să îl respecte în această direcție este desfășurarea unor acțiuni pentru a implementa energia curată, care să nu aibă efecte negative asupra mediului înconjurător.

„Cu această ocazie am transmis că ar fi o greșeală să credem că vom avea parte de un an ușor. Ci din contră. Este nevoie să intensificăm cooperarea pentru a duce mai departe obiectivul de a diversifica sursele și rutele de aprovizionare cu gaze naturale, precum și cu energie curată.” a explicat Virgil Popescu.

Ministrul a precizat că disponibilitatea gazelor va continua să reprezinte o problemă și o provocare. Oficialul a anunțat că țara ar trebui să fie deschisă la orice proiecte care au în vedere transportul de gaze în  Europa de Sud-Est și Balcani. „Prin urmare, orice propunere pentru un proiect suplimentar de transport de gaze în Europa de Sud-Est și Balcani este binevenită, având în vedere că disponibilitatea gazelor va continua să fie o provocare în viitorul apropiat” a transmis Virgil Popescu.

Eliminarea plafoanelor la energie și gaze

Având în vedere că prețurile la energie și gaze au scăzut față de anul trecut, în ultimele luni a crescut zvonul că plafonarea facturilor la energie și gaze nu mai este esențială. Cu toate acestea, românii sunt îngrijorați de costurile pe care le vor avea de suportat în cazul în care această plafonare va fi eliminată.

În direcția eliminării acestor beneficii, au existat argumente aduse chiar și de autorități care susțin că este nevoie de o anchetă amănunțită pentru a decide dacă mai este necesară o plafonare a prețurilor sau dacă românii ar rămâne fără acest ajutor din partea statului. În ciuda acestor declarații, sume pe care românii o au de plătit pentru facturile la energie ar urma să crească semnificativ, în urma ridicării acestui plafon, conform Antena 3 .