Infofinanciar > Info > Agricultura românească și producțiile viitoare, sub semnul întrebării! Vremea bună din decembrie poate avea efecte considerabile
Info

Agricultura românească și producțiile viitoare, sub semnul întrebării! Vremea bună din decembrie poate avea efecte considerabile

tractor agrointel.ro
sursă foto: agrointel.ro

Chiar dacă acum poate ne bucurăm de temperaturile ușor ridicate, peste mediile perioadei, și de lipsa precipitațiilor, vom simți consecințele mai târziu. Situația climatorică din prezent, de la finalul lunii decembrie dau și prognozzele pentru lunile următoare, ar afecta simțitor o mare parte din producțiile agricole din țara noastră.

Printre cele mai afectate ar urma să se numere porumbul, mazărea și floarea soarelui. Semnalul de alarmă este tras chiar de un fost ministru al Agriculturii din Guvernul României, Valeriu Tabără, care spune că „Este de neconceput să fii dependent de import, să dai ajutoare și să nu te preocupi de propria ta producție”.

„În primul rând, perioada aceasta nu poate să spună că vor fi probleme deosebite în vară adică poate să spună, dar sunt niște previziuni care să se leagă uneori de ceea ce se întâmplă în luna decembrie, ianuarie. Ceea ce este se întâmplă acum, însă, poate să fie un mare pericol pentru producția agricolă, pentru culturile de toamnă de pildă, dacă urmează un ger chiar sub -10 grade”, continuă fostul oficial.

România este pregătită?

Valeriu Tabără a făcut o intervenție telefonică pentru postul TV Antena 3 CNN unde a pus problema faptului că România ar urma să fie luată prin surpindere de gravele probleme ce se arată la orizont: „Pentru că toate aceste temperaturi decălesc plantele și culturile de câmp, cele din toamnă care au o evoluție destul de bună, mai ales pe fondul precipitațiilor care au căzut în ultimul timp și este o oarecare refacere a rezervei de apă”

„Dar există un real pericol de îngheț, de pierdere de culturi de rapiță, de grâu și chiar de orz, de grâu, în condițiile în care ar apărea aceste temperaturi, pentru că, repet, culturile sunt total nepregătite”, mai spune Tabără.

O problemă de durată

Fostul oficial de la Agricultură mai este de părere că, luând în calcul situația climatologică a ultimilor ani, dar și a celui în care ne aflăm, problemele ar avansa continuu, acestea nefiind doar de moment. „În același timp pot intra într-o transformare, într-o evoluție pozitivă și pomi fructiferi care, de asemenea, pot fi afectați de un ger care să nu atingă limitele un medii de îngheț cum se întâmplă în anii normali”.

Valeriu Tabără spune și ce măsuri ar trebui să îi preocupe în prezent pe guvernanți: „Noi trebuie să ne asigurăm că putem produce din ce în ce mai mult. Cred că aici este o greșeală și la nivelul Uniunii Europene și a unor țării. Nu rezolvi problema numai cu ajutorul social de moment, pentru că trebuie să vezi problema în perspectivă. Problema socială este dată de capacitatea de a produce bunuri”.

România importului

„Și noi avem însă probleme legate de organizarea cu producția de bunuri și utilizarea lor”, spune nemulțumit Tabără. „Cazul cu creșterea prețului la uleiul de floarea soarelui nu se justifică decât dintr-o absolut proastă organizare, sigur și pe fondul creșterii costurilor energetic, a unor importuri. Dar este de neconceput să fii dependent de import, să dai ajutoare și să nu te preocupi de propria ta producție”.