Info

Adina Vălean nu dă notă de trecere infrastructurii din România, dar „suntem pe direcția potrivită”

capital.ro
FOTO: capital.ro

În cadrul unui interviu pe care l-a oferit celor de la Agerpres, Adina Vălean, comisarul European pe Transporturi, și-a exprimat punctul de vedere asupra anumitor capitole la care România este deficitară. Primul aspect la care a făcut referire ține de infrastructura din România.

Atunci când reporterul a întrebat-o ce notă ar acorda României la acest capitol, oficialul european nu s-a sfiit să așeze calitatea infrastructurii la colțul rușinii, aceasta a precizat faptul că: ” Nu trece clasa, să spunem, asta pentru că am fost profesoară de matematică, nu poţi da notă de trecere ca român infrastructurii”.

Pe de altă parte, Vălean consideră că modul de raportare al autorităților se încadrează în standardele normale, în acest sens, oficialul European a declarat pentru Agerpres faptul că: ” În schimb, pot să dau notă de trecere felului în care se raportează autorităţile la acest lucru. Mă uitam, de exemplu, pe toate condiţionalităţile din PNRR pentru finanţare, pentru eliberarea tranşelor de finanţare. Mă uitam la cele din transporturi şi, de exemplu, merg foarte bine toate, deci nu sesizez probleme majore sau întârzieri. Ceea ce înseamnă că suntem pe direcţia potrivită”.

Adina Vălean: ”vom putea în sfârşit să spargem acest blocaj practic şi să avem infrastructură”

Potrivit fișei postului pe care trebuie să o respecte cu prisosință, Adina Vălean este de părere că în cele din urmă România va fi capabilă să spargă barierele instituționale și să se ralieze condițiilor europene în materie de infrastructură.

” Cu sprijinul pe care l-am acordat de la Comisia Europeană cu acest grup de lucru, cu multiplele finanţări existente în momentul de faţă pe masă, cu bune intenţii şi păstrarea unui ritm accelerat de abordare a problemelor, cred că vom putea în sfârşit să spargem acest blocaj practic şi să avem infrastructură”, adaugă comisarul european pentru Transporturi.

O altă chestiune delicată care a fost supusă atenției publice în spațiul media ține de finanțarea autostrăzii Comarnic- Brașov. În acest sens reporterul nu a menajat-o pe Vălean. Întrebată de șansele României de a obține sprijin financiar din partea Uniunii Europene pentru autostrada în cauză, Vălean a ținut să precizeze faptul că:

” România primeşte finanţare de la Comisia Europeană pe toate proiectele bine întocmite, pe care le depune spre finanţare… Dacă România doreşte finanţare din bani europeni face un proiect în acest sens, îl depune. Şansele de reuşită al cărui proiect îl depune România sunt destul de mari pentru că am înfiinţat acest grup de lucru la nivel înalt care sprijină, pregăteşte proiectele mari de infrastructură ale României, înainte de a fi depuse către finanţare”, la care mai adaugă și următoarea completare ” Îi ajută practic pe cei care concep proiectele ca ele să fie în standardele potrivite pentru a fi finanţabile, asta pentru că ne-am dorit de la bun început, fiind comisar de transport pentru România, să găsesc o metodă prin care expertiza europeană să sprijine absorbţia banilor în infrastructura românească”.

România are un plan investițional care se va derula pe zece ani

Potrivit declarațiilor susținute, Vălean și echipa sa au realizat pentru România un plan investițional care se va derula pe zece ani. Strategia de investiții pentru infrastructura din România spune comisarul european, prevede închiderea tronsonului feroviar Budapesta-Cluj-Sibiu-Braşov-Bucureşti-Constanţa. Alături de care se adaugă alte proiecte pentru tronsonul de sud Arad- Caransebeș- Craiova-București, care, potrivit comisarului ”

” sunt lucruri pe care le-am făcut concret şi le-am pus pe direcţia bună, astfel încât România are un plan investiţional pe zece ani… proiecte care arată foarte bine spre finanțare către Uniunea Europeană.

Comisarul își încheie apologia despre finanțarea tronsonului de autostrada Comarnic Brașov într-o notă optimistă ” România are acest proiect investiţional, are fonduri de coeziune regională şi, mai departe, are acces la fondurile de infrastructură prin Connecting Europe Facility, pe care o gestionează direct Directoratul meu, de transport, are de asemenea Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în care sunt multe proiecte de infrastructură. Deci finanţare europeană din plin” a completat Vălean.

Oficialul European își încheie interviul cu remarcă asupra modului de raportare a Guvernului asupra proiectului de infrastrutură Comarnic- Brașov: ” Dar priorităţile şi proiectele pe care le doreşte au fost stabilite de către guvernul României, de către România, n-am putut să spunem noi, Comisia Europeană, fă acel proiect sau altul. Deci dacă ar vrea Comarnic-Braşov… dar cred că există, ştiu şi eu, o intenţie sau o viziune asupra acestui proiect, care este diferită de finanţarea din fonduri europene”, conchide Adina Vălean Comisarul european pentru Transporturi, conform agerpres.ro