Infofinanciar > Info > 2.900 de lei amendă pentru această greșeală. Noi modificări la Codul Rutier
Info

2.900 de lei amendă pentru această greșeală. Noi modificări la Codul Rutier

2.900 de lei amendă pentru această greșeală. Noi modificări la Codul Rutier
Sursa foto: zf.ro

Șoferii care nu respectă această regulă banală riscă amenzi uriașe, potrivit modificărilor Codului Rutier. Regula care aduce penalizări enorme se referă la foliile auto, montate pe mașină în timpul deplasării pe drumurile publice. 

În Codul rutier se menționează faptul că folosirea foliilor auto neomologate în timpul deplasării pe drumuri publice este interzisă, iar în cazul în care șoferii sunt opriți în trafic de către agenții rutieri și nu pot dovedi omologarea foliilor, pot fi amendați contravențional. 

Foliile sunt folosite în general de către șoferi pentru a reduce luminozitatea din interiorul mașinii, pentru intimitate sau pur si simplu pentru a modifica aspectul mașinii din exterior. Însă acestea pot aduce o multitudine de pericole în timpul șofatului. În acest sens, s-au introdus noi reguli care să reglementeze utilizarea foliilor montate pe geamuri. 

Ce folii auto sunt conforme 

Foliile auto conforme și legale sunt doar acelea care au fost omologate în prealabil montării de către Registrul Auto Român (RAR). Șoferii care nu respectă această regulă și aplică pe geamurile autovehiculului folii neomologate riscă să fie sancționați cu o amendă de până la 2.900 de lei. 

De asemenea, pentru a evita astfel se situații, șoferii trebuie să aplice astfel de folii numai în atelierele autorizate de către RAR, instituția care transmite și documentele de omologare pentru folii. 

În cazul în care șoferii sunt opriți în trafic din această cauză, aceștia sunt obligați să prezinte o declarație de conformitate și un certificat de garanție, primit în momentul aplicării foliilor la atelier. 

 În caz contrar, certificatul de înmatriculare a mașinii poate fi reținut. Acest lucru se întâmplă și în cazul în care foliile nu sunt omologate. 

Alte reguli referitoare la vizibilitatea în mașină 

Conform noilor modificări aduse Codului Rutier, pe lângă folii auto neomologate, șoferilor le este interzis să aplice alte lucruri pe parbriz sau în vecinătatea parbrizului, astfel încât să nu li se obstrucționeze vederea.  

Astfel, este interzisă amplasarea iconițelor, stickerelor, crucilor, CD-urilor, jucăriilor de pluș sau orice alt tip de obiect care ar putea împiedica vizibilitatea în momentul șofatului. 

În plus, este interzisă afișarea de fotografii pe geamurile laterale sau pe parbriz. Actul de obstrucționare al vizibilității în timpul conducerii unui autovehicul se încadrează în clasa a IV-a de sancțiuni. 

Sancțiunea pentru acest lucru se sancționează cu între 9 și 20 de puncte de amendă, iar aceste penalizări vin însoțite de amenzi cuprinse între 1.305 lei și 2.900 de lei, potrivit RomâniaTV.

Aceste acțiuni „constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, însemnând între 9-20 puncte-amendă, următoarele fapte săvârşite de persoane fizice (art. 102 alin. 1 din OUG): conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care prezintă, deficiențe periculoase sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, conducerea unui vehicul cu tracţiune animală neînregistrat, neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, în cazurile şi termenele prevăzute de lege”, menționează textul legii.