Infofinanciar > Info > 2.000 de euro de la stat. Cine poate beneficia de racordarea gratuită la apă și canalizare
Info

2.000 de euro de la stat. Cine poate beneficia de racordarea gratuită la apă și canalizare

apa de la robinet - sursa foto - economica.net
sursa foto - economica.net

La nivelul țării, există multe persoane care se confruntă cu venituri extrem de mici și care nu își permit anumite cheltuieli ce le pot aduce un confort mai mare în cadrul locuinței. Deținerea unui spațiu de locuit ce prezintă toate utilitățile necesare este un lucru extrem de important, atât pentru proprietar în sine, dar și pentru familia sa. Există sistemele publice de apă și canalizare, la care orice proprietar se poate racorda, pentru a beneficia de aceste utilități.

Dar, costul unei astfel de lucrări de racordare la sistemele publice este extrem de costisitor. Oamenii trebuie să plătească sume extrem de mari de mari de bani pentru a avea parte de aceste beneficii. Dar, sărăcia fiind foarte răspândită la noi în țară, mulți cetățeni care au venituri destul de mici nu își permit să realizeze o astfel de investiție.

 2.000 de euro  de la stat

Există mulți oameni cu venituri mici care nu pot face față unor astfel de cheltuieli, care ar fi necesare pentru racordarea la sistemul public de apă și canalizare. Astfel, oficialii au în vedere acest aspect și oferă oamenilor cu o situație financiară mai dificilă o sumă de bani ce poate fi folosită în acest scop. Este vorba de aproape 2.000 de euro, sumă ce poate fi folosită pentru branșarea sau racordarea la sistemele publice de utilități. Astfel, prin cadrul acestui ajutor de la stat, oamenii pot beneficia de aceste servicii pe gratis, statul susținându-i din punct de vedere financiar. Românii cu situații mai grele la nivel financiar pot beneficia de modernizarea locuinței și instalarea unor sisteme necesare pentru un trai decent și comod.

Tot acest sprijin financiar face parte din programul „Prima Conectare” și are la nivel de scop  „sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie) pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare”, conform Administrației Fondului de Mediu.  Bugetul  total al acestei investiții este de 900 de milioane de lei, bani ce vor fi acordați persoanelor cu venituri mici, care provin din zone defavorizate sau care fac parte din grupuri vulnerabile.

Întregul proiect este susținut din punct de vedere al fondurilor de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Odată ce vor fi stabiliți clar beneficiarii acestui ajutor substanțial, Administrația Fondului de Mediu va distribui sumele din cadrul fondului total al programului către cei care au aplicat pentru finanțare, în scopul de a se racorda sau branșa la sistemele de apă și canalizare publice. Depunerea cererilor pentru acest ajutor se va realiza prin intermediul unei aplicații online, ce va fi pusă la dispoziție de ANAF. Oamenii trebuie să acceseze programul denumit „Prima conectare la canalizare”. Fondurile vor fi alocate către beneficiari în limita bugetului total impus, astfel ajutorul va fi oferit pe principiul primul venit, primul servit.

Directive UE

În cadrul programului se arată faptul că „beneficiarul final al proiectului este persoana singură/membrul familiei cu venituri reduse (media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie), care locuiește într-o gospodărie neracordată/nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare în numele căreia un solicitant de finanțare a depus o cerere de finanțare care a fost aprobată”.

Programul are ca obiective clare acțiunile necesare pentru a duce la un grad mai mic de poluare. Scopul este de a proteja mediul împotriva apelor uzate evacuate în orașe și localități ca urmare a activităților industriale, comerciale sau umane. În conformitate cu directivele corespunzătoare ale UE, inițiativa Prima Conectare urmărește să îmbunătățească accesul tuturor grupurilor sociale la un serviciu public de apă și canalizare, conform MediaFlux .