Infofinanciar > Info > Vouchere de 5000 de lei pentru familiile cu copii! Soluția unui fost ministru pentru compensarea scumpirilor
Info

Vouchere de 5000 de lei pentru familiile cu copii! Soluția unui fost ministru pentru compensarea scumpirilor

Vouchere de 5000 de lei pentru familiile cu copii! Soluția unui fost ministru pentru compensarea scumpirilor
g4media.ro

Este vorba despre voucherele educaționale. După cum susține fostul Ministru al Educației, acestea sunt pe modelul voucherelor de vacanță, în valoare de 3.000-5.000 de lei. Propunerea vine în ajutorul populației, însă acum, se va vedea dacă statul este cu adevărat interesat să ajute părinții, când e mai greu și e inflație, pentru a-și educa copiii, spune Mircea Miclea.

Mircea Miclea a lansat public propunerea ca statul să ajute rapid familiile cu copii, în contextul scumpirilor și a inflației galopante, prin acordarea unor vouchere educaționale în valoare de până la 5.000 de lei, conform RomâniaTv.  „Așa cum se dau vouchere de vacanță prin care se susține industria turismului – și e foarte bine că se face lucrul acesta din partea statului – tot la fel statul român poate să inițieze niște vouchere educaționale, adică să dea fiecărei familii sau măcar familiilor care au un venit sub venitul mediu pe economie un voucher educațional de 3.000-5.000 de lei pe an, din care părinții să poată cumpăra rechizite, să poată cumpăra tablete, să poată cumpăra uniforme, adică să poată cumpăra acele lucruri care oferă un plus de șanse pentru copiii lor”, a declarat Mircea Miclea, pentru Euronews România.

Situație dificilă pentru părinți

Mircea Miclea, care este profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cercetător susține că propunerea pe care o face în ajutorul părinților s-ar putea să nu fie aprobată în Guvern. „Se va vedea dacă statul este cu adevărat interesat de a ajuta părinții acum, când e mai greu și e inflație, pentru a-și educa copiii sau nu. Soluția este atât de simplă și se poate aplica atât de repede. Dar, din păcate, nu cred că statul o va aplica” afirmă acesta.

Fostul Ministru al Educației preconizeză că “va fi o situație și mai dificilă decât până acum pentru părinții săraci să își poată permite standardele necesare pentru a oferi o educație de calitate propriilor lor copii. Dar aici este rolul statului. Dacă statul e interesat ca noi să fim o țară care să aibă bunăstare în viitor, atunci trebuie să investească în educație acum. Altfel, o să fim o țară săracă, dacă noi cumpărăm arme în loc să investim în educație, să fie foarte clar. Prin urmare, iată vă dau o soluție care cred că este foarte simplă și prin care statul poate să compenseze scumpirile la modul real, nu cu 50 de bani. Așa cum se dau vouchere de vacanță prin care se susține industria turismului – și e foarte bine că se face lucrul acesta din partea statului – tot la fel statul român poate să inițieze niște vouchere educaționale, adică să dea fiecărei familii sau măcar familiilor care au un venit sub venitul mediu pe economie un voucher educațional de 3.000-5.000 de lei pe an, din care părinții să poată cumpăra rechizite, să poată cumpăra tablete, să poată cumpăra uniforme, adică să poată cumpăra acele lucruri care oferă un plus de șanse pentru copiii lor. Se va vedea dacă statul este cu adevărat interesat de a ajuta părinții acum, când e mai greu și e inflație, pentru a-și educa copiii sau nu. Soluția este atât de simplă și se poate aplica atât de repede. Dar, din păcate, nu cred că statul o va aplica”.