Infofinanciar > Info > Vine criza economică? Economist: „Retrăim foamea lui Ceaușescu”
Info

Vine criza economică? Economist: „Retrăim foamea lui Ceaușescu”

Vine criza economică? Economist: „Retrăim foamea lui Ceaușescu”
sursă foto:capital.ro

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a propus recent o serie de măsuri fiscale care au generat îngrijorare și nemulțumire în rândul cetățenilor români. Deși aceste măsuri nu au fost încă adoptate, ele au stârnit preocupări semnificative, ducând cu gândul la criza din 2010. Grupurile afectate de aceste schimbări includ bugetarii, antreprenorii mici și multinaționalele, toți simțind posibilele impacturi financiare.

Analiștii economici exprimă îngrijorare cu privire la eficacitatea acestor măsuri în ceea ce privește reducerea deficitului bugetar.

Vine criza?

Un aspect major de dezbatere se referă la faptul că doar o parte din aceste măsuri ar putea contribui efectiv la atingerea obiectivului propus. În plus, există temeri că aceste schimbări ar putea crea situații de criză care vor afecta populația în viitorul apropiat. Unele voci au început deja să facă paralele cu perioade de criză din trecut, precum recesiunea din 2010 sau epoca comunistă.

Bogdan Glăvan, profesor de economie, susține că creșterea taxelor nu va avea un impact semnificativ asupra reducerii deficitului bugetar. Mai mult, el avertizează că această creștere a taxelor ar putea avea consecințe adverse pentru nivelul de trai al populației. Potrivit lui Glăvan, suprataxarea continuă va face dificilă achiziționarea bunurilor de consum și va afecta, de asemenea, piața imobiliară, prin impunerea unor noi cerințe fiscale în viitor.

„Vom avea o puzderie de taxe, fiecare cu un impact mic, dar care la final vor avea un impact copleșitor. Vor produce niște efecte perverse, ce se vor reverbera asupra populației. Realitatea e că nu poți să crești taxe în România, pentru că sunt deja prea mari”, a explicat profesorul.

Perspective sumbre

El a subliniat că majorarea impozitelor va duce la dificultăți semnificative în achiziționarea bunurilor de consum, deoarece costurile suplimentare vor fi transferate către consumatori. Această situație va afecta și pe cei care își doresc să-și achiziționeze propriile locuințe, deoarece vor apărea noi cerințe fiscale în viitor.

Bogdan Glăvan consideră că România se confruntă acum cu o situație similară cu cea din 2010.  Proforul spune că este necesară o abordare mai eficientă și flexibilă a statului pentru a se adapta la necesitățile în creștere ale sistemelor publice, cum ar fi pensiile și apărarea.

„Noi retrăim acum ce a fost în 2010, retrăim foamea lui Ceaușescu. Dar nu vom rezolva nimic, va fi tot risipă la buget. Există sisteme publice ale căror nevoi vor crește în viitor: la pensii vor crește, la Armată vor crește. Așa că trebuie să flexibilizezi ceea ce ai. Trebuie un stat foarte eficient. Statul trebuie să se adapteze”, spune Bogdan Glăvan.

Emilian Duca, consultant fiscal și editor al Codului Fiscal adnotat, împărtășește aceeași opinie. El consideră că guvernanții nu au formulat măsuri eficiente și că soluțiile propuse sunt lipsite de substanță. Potrivit lui Duca, majorarea TVA și impozitul minim pe cifra de afaceri sunt singurele măsuri care ar putea aduce venituri semnificative la buget. Dar ele pot avea un impact negativ asupra sectorului retail, unde marjele de profit sunt mici, potrivit Libertatea.