Lumea la zi

Nick Kyrgios, criză de nervi după eliminarea de la turneul US Open

Nick Kyrgios, Sursă foto: Profimedia
Sursă foto: Profimedia

Nick Kyrgios a participat în acest an la US Open 2022, turneul de tenis de Grand Slam organizat în SUA. Însă, acest lucru nu se putea întâmpla fără ca celebrul tenismen „să iasă în relief”.

În această ediție a turneului, Kyrgios a avansat până în sferturile competiției, unde a fost învins de rusul Karen Khachanov (26 de ani, 31 ATP), într-un meci-maraton încheiat cu scorul de 2-3 (5-7, 6-4, 5-7, 7-6, 4-6).

La finalul fiecărui meci disputat, australianul de 27 de ani s-a ales cu o amendă din partea organizatorilor turneului, din cauza crizelor de nervi și a comportamentului nesportiv afișat pe teren. Mai exact, acesta a dat de pământ, în mai multe rânduri, cu rachetele de tenis după ce a pierdut partida împotriva lui Khachanov.

Kyrgios, un „nebun” al tenisului

Potrivit celor de la Sky Sports, în primele sale patru partide pe care le-a jucat la US Open 2022, Kyrgios a primit patru amenzi, care însumează 18.500 de dolari. La care se va adăuga acum o alta, cu siguranță, pentru modul în care s-a comportat, în timpul partidei cu Khachanov din sferturi.

Chiar dacă a primit mai multe amenzi pe parcursul turneului, tenismenul nu va pleca cu buzunarul gol din New York. Pentru parcursul pe care acesta l-a avut în competiție, Kyrgios a primit uncec în valoare de 445.000 de dolari.

Kyrgios a încercat să ofere mai multe explicații acestor crize de nervi, într-o conferință de presă de după partidă.

„N-am putut face mai mult şi pot să vă spun că sunt devastat. Am simţit că e un turneu de totul sau nimic pentru mine, aşa că vă daţi seama cum mă simt, după ce am părăsit competiţia. Mă simt de rahat, simt că am dezamăgit atât de mulţi oameni. Acum va trebui să aştept câteva luni, până la Australian Open, e devastator, am inima ţăndări. Nu doar pentru mine, ci şi pentru cei apropiaţi, care au crezut în mine.”

„Karen e un luptător, a servit excelent azi. Probabil că a făcut cel mai bun său meci la serviciu de la US Open. A jucat incredibil sub presiune, a fost excelent la punctele cheie din meci.”

„M-am simţit bine în seturile 3, 4 şi 5, n-au fost probleme. Dar mental n-am fost unde trebuie, sunt distrus!”

„În acest moment, nu mă interesează un alt turneu. Am înţeles ce înseamnă un Grand Slam şi nimic altceva în afara lor nu contează. Să fiu sincer, cred că toate celelalte competiţii din timpul anului sunt pierdere de timp. Toţi te judecă după ce faci în Grand Slam-uri, la asta se raportează toţi”, a precizat Kyrgios după ce a fost eliminat din cadrul turneului.