Infofinanciar > Info > Vești bune pentru viitorii pensionari. Care este situația din sistemul de pensii
Info

Vești bune pentru viitorii pensionari. Care este situația din sistemul de pensii

Vești bune pentru viitorii pensionari. Care este situația din sistemul de pensii
Sursa foto: arhiva companiei

Opt milioane de pensionari primesc o veste bună. Câștigurile la pensiile private au crescut de două ori față de inflație. La momentul actual în sistemul de pensii private este o situație foarte bună. Potrivit unor studii recente ale pieței de profil, datele care s-au înregistrat în primele opt luni ale acestui an nu au mai fost înregistrate din anul 2008. Atunci a fost lansat sistemul în România.

În acest fel, activele pe care le dețin fondurile de pensii private, unde cotizează mai mult de opt milioane de români cu 3,75% din salariul brut, au crescut semnificativ peste valoarea inflației. Acest lucru s-a întâmplat în primele opt luni și jumătate ale acestui an. Situația aceasta nu a mai fost întâlnită de 15 ani, mai exact de când s-a lansat programul de pensii private în țara noastră.

Fondurile de pensii administrative privat

Conform unor studii efectuate de Studii Financiare, în urma unor date oferite de Autoritatea de Supraveghere Financiară, administratorii celor șapte fonduri de pensii administrate privat au obținut, în perioada 5 ianuarie – 17 septembrie 2023 un randament de 10%. La aceste fonduri administrate privat contribuie obligatoriu mai mult de opt milioane de persoane angajate din țara noastră.

Această majorare semnificativă nu numai că întrece media dobânzilor pentru depozitare, dar întrece și inflația. Acest lucru este rar în istoria sistemului. Inflația în perioada 1 ianuarie 2023 și 31 august 2023 a fost de 4,9%. În cazul sistemului de pensii administrate privat randamentul real pozitiv a înregistrat un procent de 5%.

Pensia privată

Pensia privată este suma de bani care este achitată beneficiarului. Acești bani sunt în plus față de sumele pe care le oferă sistemul public. Aceste sume care se primesc depind de banii cu care au contribuit beneficiarii în timpul vieții active. De asemenea mai contează și randamentul pe care l-au obținut societățile de pensii private din investiții.

Mai exact, pensiile private pot fi văzute fie ca niște investiții financiare, fie ca o variantă de economisire pe termen lung.

Beneficiile pensiilor private

Pentru a putea avea o viață liniștită la bătrânețe, pensiile oferite de stat nu vor fi suficiente. Tocmai din această cauză, fiecare persoană este nevoită să facă economii pentru atunci când vor ieși la pensie.

Omenirea are de-a face cu un fenomen din ce în ce mai puternic de îmbătrânire a cetățenilor. Tocmai din această cauză mecanismele de protecție socială și de gestionare a sistemului public de pensii au fost supuse unei presiuni. Această presiune a fost resimțită de mai multe state ale lumii.

În acest fel s-a pus problema reformării sistemelor, pentru a putea asigura bătrânilor o viață calitativă. Modalitatea prin care se realizează acest lucru este prin implementarea în sistemul de asigurări sociale a unor noi componente. Mai exact este vorba despre una obligatorie, iar cealaltă este facultativă. Cu toate acestea, amândouă sunt gestionate de companii private, informează dailybusiness.ro