Infofinanciar > Lumea la zi > MAE emite avertizări de călătorie pentru mai multe țări
Lumea la zi

MAE emite avertizări de călătorie pentru mai multe țări

MAE emite avertizări de călătorie pentru mai multe țări
Sursa foto dreamstime.com

Este sfârșitul perioadei de vacanță. Astfel, mulți români aleg să profite de ultimele zile și pleacă în zone turistice populare.

MAE (Ministerul Afacerilor Externe) informează cetățenii țări noastre care se află, tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Statele Unite ale Americii că autoritățile locale au declarat stare de urgență pentru sudul statului California, din cauza furtunii tropicale Hillary. De asemenea, în Grecia autoritățile locale au anunțat menținerea riscului ridicat de producere a incendiilor de vegetație (risc de incendiu foarte ridicat – gradul 5).

Avertizare de călătorie în SUA

Din cauza intensificărilor vântului, poate apărea întârzieri sau chiar și anulări ale curselor aeriene. În acest caz, autoritățile americane recomandă cetățenilor care au programat călătorii interne sau internaționale, în perioada de evoluție a acestei furtuni, să mențină legătura constantă cu companiile aeriene ce operează zborurile de pe aeroporturile din California, în vederea obținerii asistenței și rerutării zborurilor, după caz.

În acest context, acestea au precizat faptul că: „Cetățenii români aflați în dificultate din cauza furtunii tropicale Hillary, pot apela linia telefonică de urgență 911 pentru intervenția echipelor de salvare, dacă este necesară. Toate persoanele aflate în zonă sunt sfătuite să urmeze anunţurile şi instrucţiunile autorităților locale. Condiții cu privire la legislația americană privind rambursarea contravalorii biletelor de călătorie și/ sau rerutarea acestora pot fi identificate pe site-ul oficial al Departamentului de Transporturi american”.

De asemenea, americanii au mai precizat faptul că românii pot solicita ajutor și la numerele de telefon ale Ambadei României de la Washington: „Cetățenii români pot solicita informații și asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Washington: +12023322392, +12023322935, +12023324858, și ale Consulatului General al României la Los Angeles: +13104440623; +13104738061; +13102314468, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și numerele de telefon de permanență atât al misiunii diplomatice a României la Washington: +12024208350, cât și al Consulatului General al României la Los Angeles: +13107210474”.

Grecia, sub pericol de incendii

Pentru ziua de 21 august 2023, autoritățile locale au anunțat menținerea unui risc ridicat de producere a incendiilor de vegetație (risc de incendiu foarte ridicat – gradul 5) pentru: Regiunea Attica, Grecia Continentală (Beotia, Evia), Peninsula Peloponez (regiunile Arkadia și Lakonias); Macedonia Centrală: Chalkida și Muntele Athos; Regiunea Preveza; regiunile: Rodopi, Xanthi, Kavala, Fokida, Fthiotida; insulele Samothrakis, Skyros, Kythira și Thassos; insulele Mării Egee: Limnos, Lesbos și Chios; insulele ionice: Kefalonia, Zakynthos și Lefkada.

Din cauza condițiilor meteorologice extreme ce au loc în ultimul timp pe teritoriul acestei țări, MAE recomandă cetățenilor români să se informeze, înainte de începerea unei călătorii, în legătură cu situația existentă și să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfășurare sau un risc iminent de producere a acestora. De asemenea, le este recomandat cetățenilor românii care se află într-o zonă în care se poate manifesta un incendiu să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale și să urmărească sursele oficiale de informare publică.

Ministerul Afacerilor Externe aduce la cunosțință cetățenilor din România faptul că legislația elenă nu numai că interzice ci și sancționează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc și poate genera astfel apariția unui focar de incendiu. În acest context, românii care observă producerea unui incendiu sunt rugați imediat să sune la:112 (număr unic de urgență) sau 199 (serviciul de pompieri), conform sursei replicaonline.ro.