Infofinanciar > Lumea la zi > Ursula ajunge la Chișinău! Îi dă o veste foarte bună Maiei Sandu
Lumea la zi

Ursula ajunge la Chișinău! Îi dă o veste foarte bună Maiei Sandu

Ursula ajunge la Chișinău! Îi dă o veste foarte bună Maiei Sandu
sursă foto: arhiva companiei

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află joi, 10 octombrie, într-o vizită oficială la Chișinău, în capitala Republicii Moldova. Oficialul european va avea parte acum de o întrevedere și cu președinta țării, Maia Sandu.

După întâlnirea dintre cele două, Maia Sandu și Ursula von der Leyen vor susține o conferință de presă comună. Iar cu această ocazie, Ursula von der Leyen ar urma, conform programului, să vină cu un anunț important, cu un nou instrument de asistență financiară pentru Republica Moldova.

De data aceasta este vizat Mecanismul de Reformă și Creștere. Este vorba despre un program folosit deja în cadrul UE cu scopul de a stimula transformările din țările din Vestul Balcanilor. În ceea ce privește zonele din Balcanii de Vest, instrumentul acesta cuprinde fonduri de până la șase miliarde de euro pentru anii 2024-2027. Însă, nu se știe exact ce sumă este prevăzută și pentru Republica Moldova, notează G4Media.