Infofinanciar > Lumea la zi > Urmările dezastrului natural. Plajele din Odesa au devenit pericole pentru sănătate și „cimitire pentru animale”
Lumea la zi

Urmările dezastrului natural. Plajele din Odesa au devenit pericole pentru sănătate și „cimitire pentru animale”

Urmările dezastrului natural. Plajele din Odesa au devenit pericole pentru sănătate și „cimitire pentru animale”
Credit imagine: revista 22

După dărâmarea barajului de la Nova Kahovka,  calitatea Mării Negre s-a înrăutățit considerabil în acea regiune. Drept care, locuitorilor din Odesa li se interzice accesul pe plajele din muncipiu.

„Plajele din Odesa au fost declarate improprii pentru înot din cauza unei agravări semnificative a stării apei în zonele cu apă deschisă (mare, estuar) şi a unei ameninţări reale la adresa sănătăţii locuitorilor oraşului”, arată un anunț de pe Telegram. În urma unor cercetări preliminare, apele din zonă sunt infestate cu E. Coli, Salmonella, precum și larvele unor viermi – oficialii au spus că au „identificat agenţi infecţioşi în ultima săptămână”. În plus, minele rezultate din războiul continuu cu Rusia ajung pe țărm. Astfel, plajele Odesei, altcândva centre turistice atât pentru autohtoni, cât și pentru străini, sunt de multă vreme pustii. După începerea războiului, ele au devenit practic nefrecventabile.

Un dezastru natural de proporții

Explozia de la Nova Kahovka, considerată de oficialii ucraineni rezultatul unei mâini criminale a Rusiei, este unul dintre cele mai mari dezastre naturale recente. Zeci de persoane și-au pierdut viața, iar numeroase gospodării au fost distruse: pierderile de vieți în rândul animalelor din gospodării au fost considerabile. Tocmai de aceea, experții interzic frecventarea plajelor din Odesa – consideră că acestea au devenit „cimitire de animale”, fiind mult mai pline de agenți patogeni decât în mod obișnuit.

„Prezenţa tuturor acestor agenţi patogeni biologici în apa din zonele deschise din regiunea Odesa, inclusiv în Marea Neagră, estuarul Bilhorod-Dnistrovski şi fluviul Dunărea, constituie o ameninţare reală la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei”, au declarat oficialii ucraineni.

Îngrijorări pentru români

Și românii se tem de faptul că acest dezastru ar putea afecta nivelurile de substanțe dăunătoare și patogeni de pe țărmurile constănțene ale Mării Negre. Totuși, mai mulți experți, inclusiv de la organizația non-guvernamentală Societatea de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin Oceanic-Club, consideră că turiștii de pe litoralul românesc nu se află în pericol și nici nu se vor afla. Un motiv pentru acest lucru este că gurile Dunării funcționează ca niște diguri, astfel încât cele mai multe reziduuri cu potențial toxic nu ne vizează în mod direct.

Chiar și cu aceste asigurări, însă, românii se tem de urmările acestui dezastru natural. Mai ales atunci când la granița cu noi, autoritățile  interzic nu numai îmbăierea, ci și comercializarea produselor alimentare, precum peștele și fructele de mare, care ar putea să provină din acea regiune cu un potențial infecțios foarte mare, conform informațiilor făcute publice de HotNews.