Infofinanciar > Lumea la zi > Unirea forțelor împotriva Coreei de Nord! S-a ajuns în faza finală a planului
Lumea la zi

Unirea forțelor împotriva Coreei de Nord! S-a ajuns în faza finală a planului

Unirea forțelor împotriva Coreei de Nord! S-a ajuns în faza finală a planului
sursă foto: Asia Times

Șefii apărării din Coreea de Sud, Japonia și Statele Unite au convenit să înceapă un plan de schimb de date în timp real. Se face referire la rachetele nord-coreene pe care doresc acum să le monitorizeze mai bine. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, s-a întâlnit duminică, 12 noiembrie, la Seul cu omologul său sud-coreean Shin Won-sik. Iar ministrul japonez al Apărării, Minoru Kihara, s-a alăturat prin intermediul unei platforme online.

Miniștrii au discutat despre întărirea cooperării lor tripartite în fața unor „medii de securitate severe”. Asta a declarat Kihara reporterilor la scurt timp după încheierea discuțiilor. A fost pentru prima dată când cei trei miniștri au organizat o astfel de întâlnire, a mai spus el. „Am confirmat că facem ajustări în mod constant. Am ajuns cu acest proces în etapa finală”, a adăugat Kihara.

Președintele american Joe Biden a convenit cu președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol și cu premierul japonez Fumio Kishida, în cadrul unui summit din 18 august, că până la sfârșitul acestui an cele trei țări vor face schimb de date de avertizare privind rachetele nord-coreene în timp real, scrie Japan Times.