Infofinanciar > Info > Unde vă puteți face cumpărăturile în perioada Sărbătorilor Pascale. Programul principalelor magazine de Paște și de Florii
Info

Unde vă puteți face cumpărăturile în perioada Sărbătorilor Pascale. Programul principalelor magazine de Paște și de Florii

programul de Paște al marilor magazine; sursă foto: stirilekanald.ro

Cum toată lumea are dreptul la libere cu ocazia Sărbătorilor Pascale și orarul de funcționare al marilor lanțuri de magazine va fi modificat. Indicat ar fi să vă faceți cumpărăturile în avans și să nu aveți nevoie de te miri ce produs chiar în noaptea de Înviere.

Cum socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg, în cele ce urmează facem o scurtă listă cu programul de funcționare al marilor retaileri din România.

Programul magazinelor Kaufland România

De exemplu, magazinele Kaufland din Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni și Sovata vor funcționa de Florii și de Paștele Catolic în intervalul orar 07:00-22:00. Sâmbătă și duminică pe 8 respectiv 9 aprilie hipermarketurile Kaufland, din localitățile amintite vor fi închise. Se vor redeschide luni, în a doua zi a Paștelui Catolic în intervalul orar 09:00-16:00.

În capitală, supermarketurile amintite anterior vor funcționa în intervalul orar 07:30-22:00 de luni până vineri, iar sâmbăta și duminica, pe 8 și 9 aprilie, clienții se vor putea aproviziona între orele 07:30-21:00.

Programul de funcționare a hipermarketurilor Kaufland în perioada Paștelui Ortodox va suferi mici modificări, în sensul că se vor deschide începând cu orele 06:30 sau 09:00 și se vor închide între 21:30 și 23:00. Sâmbătă pe 15 aprilie, clienții își vor putea procura cele necesare începând cu orele 06:30 și până la ora 18 sau 19:00 în cazul orașelor mai mari.

În ziua de Paște, unitățile Kaufland vor fi închise, mai puțin cele din orașele Miercurea Ciuc, Sovata, Odorheiu Secuiesc, Târgu Secuiesc, Gheorgheni și Sfântu Gheorghe. În orașele amintite unitățile lanțului de magazine Kaufland vor avea un program normal de funcționare. Pentru data de 17 aprilie, programul de funcționare a fost stabilit în intervalul orar 09-16:00/18:00.

Programul magazinelor Auchan

Magazinele Auchan vor funcționa de florii în intervalul 07:00-22:00 sau 08:00-23:00. În perioada 7-8 aprilie respectiv 13-14 aprilie, hipermarketurile Auchan din țară vor funcționa până la orele 23:00 după cum urmează:

Auchan Brașov Coresi; Auchan Suceava; Auchan Deva; Auchan Sibiu; Auchan Cluj Iris; Auchan Satu Mare; Auchan Buziașului; Auchan Turda; Auchan Miroslava; MyAuchan Vivido; Auchan Constanța (Vivo); Auchan Berceni. În cel din urmă caz, magazinul Auchan Berceni va fi deschis până la orele 23:00 și în zilele de 11 și 12 aprilie.

Pe 15 aprilie programul de funcționare se va termina la orele 18:00 mai puțin magazin Auchan Cotroceni care va funcționa până la orele 20:00. Însă, în ziua de Paște, toate unitățile Auchan vor fi închise.

Magazinele Lidl vor avea un regim de funcționare obișnuit, vor fi deschise în intervalul 07:30-21:00 de luni până vineri, iar duminica vor funcționa între 08:00 și 19:00, iar de Paște pe 16-17 aprilie, supermarketurile Lidl vor fi închise după care, începând cu 18 aprilie vor reveni la programul normal de funcționare.

În funcție de magazin, supermarketurile Mega Image vor avea un program obișnuit de Florii, vor fi deschise în intervalul 7:00-22:00 sau după caz vor funcționa până la 23:59. Programul normal se va menține și pe 14 aprilie, iar a doua zi pe 15 aprilie se vor deschide la ora obișnuită dar se vor închide ceva mai devreme la ora 19:00.

Programul de funcționare al magazinelor Carrefour

În ziua de Înviere, magazinele sunt închise urmând să se redeschidă pe 17 aprilie în intervalul orar 09:00-19:00.

Hipermarketurile franțuzești, Carrefour vor avea un regim normal de funcționare, cuprins în intervalul 07:30/08:00-22:00/23:00, în perioada 7-14 aprilie. Sâmbătă, 15 aprilie vor funcționa în intervalul orar 07:30-19:00, urmând ca duminică 16 aprilie magazinele să fie închise.

Supermarketurile Cora vor funcționa, cu mici excepții, în perioada 1-14 aprilie în intervalul 07:00/08:00-22:00/23:00, mai puțin unitatea Cora Urban care va funcționa până la ora 21:00. Pe 15 aprilie, magazinele vor funcționa între orele 08:00-18:00 cu mici excepții după cum urmează: Cora Lujerului, 07:00 – 18:00; Cora Ploiești, 08:00 – 20:00; Cora Bacău 07:00 – 18:00; Cora Drobeta, 07:00 – 18:00; Cora City Park, 08:00 – 20:00; Cora Urban, 07:00 – 18:00. În ziua de Paște magazinele vor fi închise, iar pe 17 aprilie, unitățile Cora vor fi deschise între orele 10:00-20:00, mai puțin Cora Sun Plaza, 10:00 – 21:00; Cora Ploiești, 10:00 – 22:00 și Cora City Park, 10:00 – 22:00, potrivit click.ro.