Reședința lui Recep Tayyip Erdogan a fost construită la periferia capitalei Ankara. Cocoțat în vârful unui deal care domină orașul și finalizat în urmă cu trei ani, Ak Saray – Palatul Alb – se întinde pe o suprafață uimitoare de 1.100 de camere, dintre care aproximativ 250 sunt destinate exclusiv președintelui de 63 de ani și familiei sale.
Împodobit în stilul preferat al oricărui despot, cu podele de marmură, accesorii din aur și covor roșu, este de 30 de ori mai mare decât Casa Albă și se crede că este cel mai mare palat construit, în întreaga lume, de mai bine de 100 de ani.
Palatul Alb are 1.100 de camere
Se pare că s-au cheltuit 7 milioane de lire sterline pentru aceste covoare și alte 5 milioane de lire sterline pentru 400 de perechi de uși duble înalte de 3 metri. Cantități uriașe de tapet de mătase au fost achiziționate cu 2.000 de lire sterline pe rolă, în timp ce fiecare pahar de băut ar fi costat 250 de lire sterline. Și există atât de multe spa-uri, piscine, băi și camere de aburi turcești în apartamentele lui Erdogan, încât numai factura de încălzire se ridică la 500.000 de lire sterline în fiecare iarnă. Iar costul acestui proiect de vanitate? O sumă estimată la 500 de milioane de lire sterline numai pentru construcție.
Nu este un lucru rău într-o țară în care, potrivit Universității Bachesir din Istanbul, doi din trei copii trăiesc într-o sărăcie cruntă și peste două milioane de oameni se descurcă cu mai puțin de 3 lire sterline pe zi. Amplasat în grădini ornamentale și iluminat noaptea, când este vizibil pentru majoritatea celor 4,5 milioane de locuitori ai Ankarei, Palatul Alb transmite un mesaj clar: Președintele Erdogan râvnește la puterea absolută și incontestabilă. Într-adevăr, atunci când Curtea Supremă a Turciei a decis în 2015 că această locație era, de fapt, ilegală – construită cu încălcarea flagrantă a legilor de mediu pe locul unei păduri protejate și în ciuda multiplelor interdicții împotriva ei – Erdogan a optat să continue proiectul.
Practicile discutabile ale președintelui turc
Printre altele, avocații costisitori au contestat sugestiile larg răspândite potrivit cărora Prima Doamnă a Turciei – mama celor patru copii ai lui Erdogan – ar fi dezvoltat un obicei de cumpărături care rivalizează cu cel al soției unui alt despot, Grace Mugabe. Aceștia au declarat că este complet neadevărat faptul că, cum se speculează în presă, Emine – care pretinde în mod public că are valori musulmane stricte și că duce o existență umilă – ar putea fi pasionată de ceaiul alb care costă 1.500 de lire sterline kilogramul. Sau că l-ar bea vreodată din pahare cu foiță de aur, potrivit Daily Mail.
De asemenea, potrivit cazsei de avocatură a cuplului prezidențial, nu este nici pe departe corect să se spună că Erdogan, care, potrivit presei de stat turcești, își petrece zilele în bucătăriile palatului fermentând mere pentru a face oțet, ar fi închis vreodată centre comerciale europene întregi pentru a-și putea cumpăra haine de firmă. În plus, mai scriu avocații, este incorect să se spună că Prima Doamnă – care a ținut prima pagină a ziarelor după ce a fost fotografiată cu un colier cu diamante care valora aproximativ cât salariul anual al soțului ei ( despre care a spus că a fost un cadou de la un bijutier, un prieten foarte apropiat) – a aruncat odată peste 37.000 de lire sterline în timp ce se uita într-un bazar de antichități din Polonia.
De crezut sau nu?
Poate că declarațiile firmei de avocatură ar fi avut un impact mai mare dacă nu ar fi susținut, de asemenea, că este „defăimător” și „inexact” ca ziarele britanice să relateze că criticile aduse soților Erdogan au dus la încarcerarea unor persoane. Încearcă să le spui asta celor 81 de jurnaliști turci care au fost încarcerați anul trecut pentru că nu au fost pe placul regimului – o cifră care reprezintă aproape o treime din numărul total de reporteri încarcerați în întreaga lume.
Sau celor 2.000 de cetățeni turci care, potrivit respectatului ziar german Spiegel, au procese de defăimare în curs de soluționare pentru „crima” de a-l fi insultat pe președinte. În prezent, se crede că 152 de jurnaliști zac în închisorile lui Erdogan, iar 2.500 și-au pierdut locurile de muncă. Aceștia sunt victimele deciziei președintelui de a închide 180 de instituții media independente – 28 de canale de televiziune, 66 de ziare, 19 reviste, 36 de posturi de radio, 26 de edituri și cinci agenții de presă – în urma loviturii de stat eșuate din 2016, în urma căreia 71.000 de persoane au fost reținute și 41.000 au fost arestate în mod oficial.
