Infofinanciar > Lumea la zi > Ucraina vrea să semneze un pact de neagresiune cu Belarus! Aleksander Lukașenko: „Nu știu de ce fac asta”
Lumea la zi

Ucraina vrea să semneze un pact de neagresiune cu Belarus! Aleksander Lukașenko: „Nu știu de ce fac asta”

Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko
Sursă foto: AP

Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a anunțat marți că oficialii de rang înalt din Ucraina i-au propus acestuia să semneze de comun acord un pact de neagresiune. Cu toate acestea, spune liderul de la Minsk, autoritățile de la Kiev continuă să „antreneze militanți” care reprezintă o potențială amenințare pentru țara sa.

Alexander Lukașenko a rostit aceste declarații în cadrul unui eveniment la care a participat privind situația socio-politică și infracționalitatea din Belarus.

„Nu știu de ce ucrainenii fac asta. Pe de o parte ne cer să nu luptăm cu Ucraina în niciun caz, ca trupele noastre să nu se deplaseze acolo. Ei sugerează semnarea unui pact de neagresiune”, a susținut liderul de la Minsk, scrie TASS, citat de Hotnews.

Atac la adresa Poloniei și Lituaniei

De asemenea, în discursul său de marți, Lukașenko a mai spus despre liderii Poloniei și Lituaniei că sunt „în generali nebuni” și că generează amenințări la adresa Belarusului.

„De ce au nevoie de acest lucru? Nu este clar. Prin urmare, suntem forțați să reacționăm aspru”; „Avem destule probleme în jurul perimetrului – atât în ​​spațiul aerian, cât și la sol, la granița terestră. Avem destule probleme acolo”, a mai spus președintele Belarusului.

„Cot la cot”

Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, s-a întâlnit săptămâna trecută cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei reuniuni desfășurate la Minsk.

În cadrul discuțiilor dintre cei doi oficiali, liderul de la Minsk a precizat că țara sa a oferit tot sprijinul pe care l-a promis Moscovei.

„Tot ceea ce am promis, tot ceea ce are nevoie Rusia în această perioadă complexă, nu doar pentru Rusia, ci şi pentru noi, pentru Rusia şi Belarus, facem”, i-a transmis la acel moment Lukaşenko lui Lavrov, potrivit agenției oficiale locale BELTA.

Laudă Ucraina

De asemenea, președintele Belarusului a susținut că Occidentul vrea să împingă Ucraina să lupte împotriva țării sale.

„Dumneavoastră ştiţi care sunt intenţiile vecinilor noştri occidentali. (…) Ei încearcă să folosească şi Ucraina împotriva Belarus”, a mai spus atunci Lukașenko.

Însă,  acesta a subliniat faptul că, în ciuda acestor „ordine venite din partea Occidentului”, Ucraina a refuzat să facă acest lucru.

„(n.r. – Ucraina) nu provoacă Belarusul, în pofida faptului că vecinii noştri occidentali o împing în mod activ să o facă. Şi dumneavoastră ştiţi acest lucru”; „(Mă) bucură şi surprinde în mod plăcut”, a spus președintele Alexander Lukașenko.

Printre altele, liderul de la Minsk i-a transmis invitatului său, Serghei Lavrov, că, în contactele pe care le-a avut cu Occidentul, țara sa a spus că „Rusia nu a fost nicicând împotriva păcii”.

„Să ajungem la o înţelegere. Suntem dispuşi să participăm. Nu trebuie să vă îndoiţi. Dacă putem face ceva, şi ştiţi că putem, spuneţi-ne sincer. Vom lucra împreună, cot la cot”, i-a mai spus Lukașenko interlocutorului său.

De la începerea războiului pe data de 24 februarie 2022, Ucraina a acuzat în mai multe rânduri Belarusul că este implicată direct în acțiunile Rusiei de pe front.