Infofinanciar > Lumea la zi > Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile pentru aderarea la UE
Lumea la zi

Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile pentru aderarea la UE

Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile pentru aderarea la UE
Foto: facebook

Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a precizat astăzi, la Bruxelles, că decizia este acum în mâinile statelor membre.

Subiectul extinderii a fost pus pe masa Consiliului în ședința tehnică a reprezentanțelor statelor membre la Uniunea Europeană. Comisia a informat Consiliul că Ucraina și Moldova au îndeplinit promisiunile în privința reformelor.

Astfel, că procesul de negociere propriu-zis poate începe. Ucraina a făcut ultimele modificări legislative în privința justiției lobby-ului, precum și în domeniul minorităților. Republica Moldova a operat schimbări în sistemul judiciar.

În cazul ambelor țări, Comisia va urmări punerea în aplicare a noii legislații. Însă pasul făcut de Ucraina și Moldova permite demararea negocierilor de aderare. Prima etapă după acest moment este ca statele membre să aprobe în Consiliul recomandarea Comisiei. Aici există până acum un semn de întrebare în privința poziției Ungariei. Budapesta solicită Ucrainei modificarea legislației privind minoritățile.

Conform Comisiei Europene, acest punct a fost rezolvat acum. Un al doilea pas va fi stabilirea primei conferințe interguvernamentale cu Moldova și Ucraina. Acest moment echivalează cu începutul negocierilor pentru alinierea întregii legislații la dreptul european. Negocieri care vor avea ca finalitate aderarea propriu-zisă.

Președinția Consiliului este deținută în acest moment de Belgia, stat care își dorește fixarea primei conferințe inter-guvernamentale în perioada mandatului său. Adică până la sfârșitul lui iulie, după Belgia, va urma președinția Ungariei, stat care a pus sub semnul întrebării în nenumărate rânduri oportunitatea extinderii.