Infofinanciar > Lumea la zi > Turneu diplomatic anti-occidental al Kremlinului în Africa
Lumea la zi

Turneu diplomatic anti-occidental al Kremlinului în Africa

Turneu diplomatic anti-occidental al Kremlinului în Africa
Foto: facebook

Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov vizitează saptămâna asta patru țări africane, scrie L Express. În centrul acestei mișcări se află atacurile frontale obișnuite împotriva influenței occidentale pe continent.

Guineea, Congo, Burkina Faso și în cele din urmă Ciad. Kremlinul și-a accelerat foarte mult campania de influență pe continentul african în ultimii ani.

Aalegerea celor patru țări pentru acest nou turneu nu este deloc întâmplătoare. Fie că este vorba despre Guineea, Ciad sau Congo-Brazzaville, și într-o măsură mai mică Burkina Faso, guvernele din fruntea acestor țări nu sunt printre cele mai duşmănoase față de Paris, în ciuda începuturilor unui viraj tot mai clar operat spre Moscova.

Insistențe antioccidentale

Kremlinul a înțeles bine acest lucru, iar acest nou turneu african al lui Serghei Lavrov s-a dorit încă o dată să fie deosebit de agresiv față de Occident. Aflat în vizită marți în Congo, șeful diplomației ruse l-a asigurat pe președintele Denis Sassou Nguesso de sprijinul său pentru inițiativa acestuia pentru o conferință de reconciliere în Libia, țară încă fragmentată în două administrații rivale.

„Același lucru s-a întâmplat în Irak și Afganistan, unde Occidentul a vrut să-și impună modelul de democrație. Cel mai important lucru astăzi este să se găsească o abordare care să asigure redresarea țării”, a declarat Serghei Lavrov.

Dar subiectul libian este și un pretext perfect pentru a ajunge în miezul vizitei ministrului rus: războiul din Ucraina. Pentru Lavrov, ideea este de a critica paralela dintre dezordinea creată de Occident în lume, în special în Africa, și sprijinul occidental pentru regimul de la Kiev.

Fără Moscova nu e pace

Tot aici, continuă și campania ruse de destabilizare și denigrare în jurul conferinței pentru pace în Ucraina, programată pe 15 și 16 iunie în Elveția, și la care Rusia nu a fost invitată. Astfel, potrivit lui Lavrov, președintele congolez, „ca și alți lideri mondiali”, ar fi convins că acest eveniment „nu are nicio semnificație” fără participarea Moscovei.

Serghei Lavrov a profitat şi pentru a asigura cu privire la sprijinul de durată al Moscovei în Sahel. Acesta este cazul în special în Burkina Faso, care deja a întors spatele Franței și s-a îndreptat spre Rusia. Și asta, mai ales după venirea la putere a căpitanului Ibrahim Traoré în urma unui puci, în septembrie 2022.

Burkina Faso se confruntă de aproape zece ani cu violențe jihadiste. Acestea au făcut mii de morți și peste două milioane de strămutați interni.

Pentru a-și încheia turneul, Serghei Lavrov a ajuns în Ciad. Ultimul aliat al Franței în Sahel, unde armata are încă un contingent de puțin peste o mie de soldați.